4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialTeoria relativităţii "te ajută" să îmbătrâneşti

Teoria relativităţii „te ajută” să îmbătrâneşti

Dacă locuieşti la etajul al doilea al unui bloc o să îmbătrâneşti puţin mai repede decât vecinul tău de la parter, potrivit teoriei relativităţii generale.

Nenumărate teste au arătat că teoria relativităţii a lui Einstein afectează sateliţii care se învârt în jurul Pământului precum şi galaxiile în mişcare, dar te-ai gândit vreodată că te afectează şi pe tine atunci când urci scările?

Un studiu recent a demonstrat că efectele relativităţii pot fi resimţite şi de oameni, potrivit site-ului LiveScience.

Experimentele realizate de fizicienii de la Institutul National de Standarde şi Tehnologie din Boulder, America, au confirmat efectele relativităţii. Ei au folosit ceasuri atomice foarte precise pentru a calcula dacă timpul se scurge mai lent când cineva se află mai aproape de Pământ.

Astfel, cercetătorii au arătat că şi o diferenţă mică de înălţime, de aproximativ 30 de centimetri, provoacă o consecinţă măsurabilă în trecerea timpului. De exemplu, dacă din două surori gemene, una locuieşte 79 de ani la o altitudine cu 33 de centimetri mai sus decât cealaltă, ea va fi cu o fracţiune de secundă mai bătrână decât sora sa, spun cercetătorii.

Acestă diferenţă de timp este prea mică pentru a fi remarcată de oameni sau pentru a fi măsurată de ceasurile normale. Dar oamenii de ştiinţă cred că în viitoarele experimente ştiinţifice chiar şi o diferenţă de un trillion de secunde ar putea fi semnificativă.

Pentru a realiza aceste experimente, fizicienii americani au folosit ceasuri atomice care funcţionează pe baza vibraţiilor unor atomi de aluminiu. Ceasurile atomice sunt atât de precise încăt au o deviaţie de doar o secundă la 300 milioane ani, potrivit site-ului RussiaToday.

În cadrul unui experiment, cercetătorii au plasat ceasurile la diferite înălţimi pe perete şi au constat că cel care era situat mai sus  mergea puţin  mai repede.

„Trebuie să utilizezi instrumente cu un nivel de acurateţe foarte ridicat pentru a stabili impactul pe care o înălţime mai mare îl va avea asupra mişcării pendulelor unui ceas”, a spus autorul studiului, James Chin-Wen Chou .

Aşa numitul efect al dilatării timpului este o consecinţă a teoriei relativităţii generale a lui Einstein care spune că obiectele masive, cum ar fi Pământul,  deformează spaţiul, curbându-l în preajma lui. De asemenea, acestă teorie spune că pe măsură ce un corp accelerează, timpul trece mai încet pentru acesta, iar masa sa creşte.  Astfel, relativitatea generală a lui Einstein arată că timpul încetineşte cu cât ne aflăm la o distanţă mai mică faţă de Pământ.

Cercetătorii au reuşit să verifice şi teoria relativităţii restrânse printr-un alt experiment în care au folosit două ceasuri atomice identice. Ei au făcut ca unul dintre ceasuri  să oscileze înainte şi înapoi la o viteză de câţiva metri pe secundă. Rezultatele studiului au arătat că ceasul aflat în mişcare arată timpul puţin mai încet în comparaţie cu celălalt ceas.

Autorul studiului este de părere că oamenii trebuie să renunţe la conceptul de timp absolut. El crede că aceste experimente sunt importante pentru că demonstrează că şi astfel de efecte relativiste mici pot fi detectate.

Cercetătorii spun că la sfârşitul secolului al 19-lea, oamenii erau de părere că în fizică nu se mai puteau face alte descoperiri. Dar de când au început să se folosească măsurătorile precise, s-a demonstrat că unele teorii fac presupoziţii care nu sunt în concordanţă cu realitatea. Astfel,  oamenii au realizat că nu cunoasc în totalitate lumea ce îi înconjoară  şi fenomenele ei.

 

Cele mai citite

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă