Vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu, fost preşedinte al AVAS, s-a prezentat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declarații ca martor într-un dosar, informează Mediafax.
Senatorul Teodor Atanasiu a arătat că va putea să dea mai multe informaţii după ce va discuta cu procurorii anticorupţie.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Teodor Atanasiu este martor într-un caz de corupţie care vizează activitatea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, unde acesta a fost preşedinte.
Teodor Atanasiu este din 2012 senator, reprezentând cel mai mare colegiu din judeţul Alba, care cuprinde zonele Alba Iulia, Cugir – Zlatna şi Munţii Apuseni. Atanasiu a fost anterior deputat, iar în perioada 2004 – 2008, membru în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, fiind ministru al Apărării şi ulterior preşedinte al AVAS, din 2006 până în 2008.