Un bărbat înarmat şi având pe cap o cagulă a încercat, joi seara, să jefuiască o casă de schimb valutar din Deva, însă casiera unităţii a reuşit să acţioneze butonul de panică, iar atacatorul a fugit, transmite NewsIn.
Bărbatul a intrat în casa de schimb valutar aflată în centrul oraşului şi a ameninţat-o pe angajată cu un pistol. Acesta a început să lovească cu pumnii şi picioarele în geamul de protecţie şi în uşa din interiorul după care se afla casiera, încercând să le spargă, pentru a ajunge la seiful cu bani. Femeia nu şi-a pierdut cumpătul şi a apăsat butonul de panică. Atacatorul, văzând că nu poate pătrunde în interiorul casieriei şi dându-şi seama că femeia a dat deja alarma, s-a speriat şi a fugit printre blocuri.
„Am văzut un bărbat care a ieşit în fugă din casa de schimb valutar şi s-a ascuns printre blocuri. Avea cagulă pe faţă şi ţinea un pistol la piept”, a spus un martor. La locul incidentului au ajuns imediat agenţii de pază, poliţiştii, jandarmii şi paramedicii SMURD. „Femeia nu a fost rănită. A suferit doar un atac de panică şi este în regulă”, a declarat paramedicul Mircea Oros.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au luat amprente şi au vizionat imaginile suprinse de camerele de luat vederi ale unităţii. „Suspectul este un bărbat înalt cu constituţie atletică. Avea faţa acoperită cu o cagulă în momentul în care a intrat în casa de schimb valutar şi încercăm să-l identificăm din imaginile suprinse de camerele video. Suspectul avea asupra sa un pistol, dar nu ştim încă dacă era real sau nu. De asemenea, bărbatul a mai ameninţat doi oameni, care au intrat în casa de schimb în timpul tentativei de jaf”, a declarat comisarul şef Dan Goga, adjunct al şefului Poliţiei Deva.
Patronul casei de schimb atacate, Sorin Dumitreasă, a mai fost victima unei tâlhării, în anul 2003. Atunci, Dumitreasă a fost atacat cu un levier în scara blocului de către basarabeanul Serghei Gorbunov, care i-a furat borseta în care se aflau 70.000 de lei. Gorbunov este în prezent judecat pentru uciderea a două persoane, în 2009, în timpul unui jaf la o casă de schimb valutar din Braşov.