Tenisul românesc ar putea avea în curând, în primele 1000 de jucătoare ale lumii, o nouă sportivă. Adina Jaqueline Cristian, în vârstă de 17 ani, a cucerit primul său trofeu ITF de 10.000 dolari și spune că vrea să ajungă la performanțe înalte în tenis.
„Acest trofeu înseamnă foarte mult pentru mine. În primul rând, îmi dă încredere, îmi arată că nu muncesc degeaba în fiecare zi și că sunt pe drumul cel bun către înalta performanță. Știu că mai am foarte mult de învățat, dar am încredere că pot să ajung acolo unde mi-am propus„, a spus Jaqueline.
Adina J. Cristian, 1.234 WTA, a cucerit primul său titlu la simplu, după ce s-a impus în finala turneului ITF de 10.000 dolari, de la Sharm El Sheikh (Egipt), în fața sud-africanei Madrie Le Roux (953 WTA și cap de serie nr. 8), cu scorul 6-4, 6-1.
Cristian mai are în palmares două titluri ITF la dublu (anul acesta, la Arad, alături de Gabriela Ruse, și în 2013, la Balș, alături de Raluca Platon). Ea a disputat la turneul din Egipt și finala de dublu, însă a fost învinsă.
Jaqueline se va antrena în SUA în timpul sezonului de iarnă. Jucătoarea are și o pagină de Facebook dedicată, intitulată „Jaqueline Cristian”.