Patricia Țig, 154 WTA, s-a calificat, în premieră, în sferturile unui turneu WTA, după ce a eliminat-o pe Olga Savchuk (Ucraina, 283 WTA), în turul al doilea, la Baku.
Românca s-a impus cu scorul de 7-5, 6-4, după doar o oră și 19 minute de joc. Atât Țig, cât și Savchuk au venit din calificările turneului.
Următoarea sa adversară din sferturi va fi o tână jucătoare a tenisului croat, Donna Vekic, 140 WTA, 19 ani, care a trecut de Lin Zhu (126 WTA), cu scorul de 6-4, 0-6, 6-3.
Pentru calificarea în sferturi, românca și-a asigurat un premiu în valoare de 6.175 de dolari şi 78 de puncte WTA.
Patricia Țig, care a împlinit, luni, 21 de ani, și-a depășit recordul carierei în cadrul turneului de la Baku. Ea ajunsese o singură dată în turul al doilea la un turneu WTA, la cel de la București de la începul lunii iulie.