La prima vedere, nu par să se afle, cu câteva excepţii, mari dezvăluiri în telegramele ambasadei SUA la Bucureşti publicate de Wikileaks via Hotnews. Aceleaşi aprecieri relativ cunoscute despre oligarhia care domină sau „deţine în proprietate” România şi acelaşi discurs dublu al politicienilor care una declară la televizor, alta la partid şi cu totul altceva la ambasada americană, încercând să se prezinte pe ei înşişi într-o lumină cât mai favorabilă şi să-şi descrie adversarii într-un spectru cât mai cenuşiu. O colecţie de bârfe, ca majoritatea celelaltor telegrame Wikileaks care ar demonstra că, mai degrabă, diplomaţii americani pierd timpul colportând zvonuri mai mult sau mai puţin întemeiate pe fapte, pe care le trimit ulterior la Washington pe post de „informări”, eventual „confidenţiale”. Deci, la prima vedere, ce mare lucru?
Dar prima vedere înşală pentru că documentele scot la lumina un lucru cu adevărat mare. Ele risipesc ceaţa din jurul celor întâmplate în ultimii cinci ani în România şi ridică vălul pe care ni l-au tras peste ochi politicienii, mass-media şi realitatea imediată. Ceea ce rezultă este o radiografie impecabilă a stării de la vârful societăţii româneşti făcută cu instrumentele de precizie ale unei diplomaţii profesioniste, calibrate să străpungă prin pâcla aparenţelor autohtone.
În primul rând, aceste documente nu au fost niciodată destinate ochilor românilor, ci exclusiv decidenţilor politici de la Washington cu scopul de a servi formulării unei politici externe cât mai informate şi mai eficiente faţă de România în interesul Statelor Unite ale Americii. Deci, orice sugestie privind o posibilă complicitate între ambasada SUA şi actuala putere de la Bucureşti în legătură cu documentele Wikileaks este absurdă.
În al doilea rând, trebuie distins atent între notele de informare care redau conţinutul unor conversaţii cu diverşi interlocutori şi analizele şi rapoartele semnate de ambasador sau de diplomaţii de rang înalt din cadrul ambasadei. Cele din urmă sunt cele cu adevărat relevante.
În cazul primelor, ele nu trebuie luate drept informaţii infailibile dar nici ca simple bârfe sau zvonuri. În niciun document de acest gen scurs de Wikileaks de la niciuna din ambasadele americane din lume nu veţi găsi vreo apreciere privind calitatea informaţiilor făcută de diplomatul care le-a consemnat pentru că nu este treaba lui să o facă. Alţii sunt chemaţi să coroboreze şi să verifice dacă este vorba de informaţii de valoare, de tentative de intoxicare sau manipulare ori de bârfe ordinare. Documentele Wikileaks sunt de cele mai multe ori simple consemnări ale unor astfel conversaţii dar asta nu înseamnă că ele sunt lipsite de valoare.
De exemplu „seria Geoana” dezvăluie multe despre modul în care al doilea om în stat vede ce este permis şi ce nu în politică, despre ceea ce crede el că se poate tranzacţiona şi ce nu (inclusiv loialitatea lui faţă de ţară pare la un moment dat negociabilă) şi despre cum a încercat să se „vândă”pe sine însuşi americanilor ca cel mai bun produs politic românesc în acelaşi timp în care admitea că şi-a trădat „sau ar fi fost dispus să îşi trădeze ” propriul partid în chestiunea suspendării lui Băsescu pentru o recompensă personală. Episodul vizitelor la Moscova cu ” sau fără ” avionul privat al lui Sorin Ovidiu Vîntu pare să sugereze că omul părea la fel de dispus să îşi ofere serviciile şi părţii adverse. Cum şi de ce poate cineva crede că ar putea fi apreciat pentru abilităţile sale de trădător sunt întrebări la care preferăm să nu răspundem.
Referitor la relaţia cu Moscova, aflăm lucruri importante. Vizitele repetate şi „neobişnuite” ale lui Mircea Geoană în capitala rusă îi intrigau pe americani ceea ce sugerează că fostul preşedinte PSD ajunsese prea departe în tentativa de a obţine ceea ce evident i se negase de la Washington. Faptul că Băsescu s-a folosit de acest moment în campanie pare să fie o probă că lucrurile merseseră destul de departe. Deschideri largi către Rusia par să ofere şi S.O. Vîntu, Varujan Vosganian ” despre care Cozmin Guşă, personaj cunoscut ca agent de influenţă moscovit, afirmă că este în buzunarul lui Vîntu ” dar şi Dinu Patriciu, care se lăuda cu ochii şi urechile pe care le are în Gazprom. În siajul lui Patriciu, Tăriceanu pare să cocheteze şi el la un moment dat cu opţiunea estică dar pare ezitant.
Ceea ce vor adversarii lui Băsescu să obţină este să torpileze relaţiile bune ale României cu Statele Unite pentru a-i reteza acestuia sprijinul de la Washington. Anunţul intempestiv al lui Tăriceanu privind retragerea din Irak fără consultarea oficialilor din ministerele de Externe şi Apărării, tentativele de a obţine o poziţie dominantă în CSAT, revenirea asupra deciziei privind achiziţionarea de avioane americane F-16 şi favorizarea în schimb a opţiunilor pentru Eurofighter sau Gripen în condiţiile în care România se pregătea să înceapă negocierile de primire pe teritoriul său a bazelor militare americane sunt gesturi de o neobişnuită ostilitate faţă de cel mai important partener de securitate al României. Ura faţă de Băsescu nu poate justifica însă un asemenea efort conjugat de subminare a parteneriatului româno-american şi de aceea, cartea rusească pare cea mai plauzibilă. Dacă a încercat să o joace şi Bogdan Chireac în tentativa lui de intoxicare grosolană, nu ştie nimeni…
Dar, până la urmă toate acestea sunt bârfe. Ceea ce contează cu adevărat sunt rapoartele şi analizele realizate de diplomaţi pentru Departamentul de Stat. România, aşa cum se vede din aceste rapoarte şi analize este un stat profund viciat, împărţit mai mult sau mai puţin frăţeşte de o mână de oligarhi care deţin principalele industrii şi mass-media şi care finanţează toate partidele – regretabil că lipsesc relatări ale trădărilor din PDL – pentru a-şi asigura impunitatea. Sectorul energetic este o vacă de muls pentru tot felul de baieţi deştepţi, interesele României pot fi negociate pe mai nimic de o clasî politică coruptă şi amorală, alianţele geopolitice pot fi schimbate în funcţie de amok iar Justiţia şi statul de drept sunt falimentare.
Desigur, americanii au judecat şi vor continua să judece România în funcţie de propriile interese şi de propriile standarde, interese şi standarde care, în cea mai mare parte sunt – cel puţin declarativ – şi ale noastre. Problema e că, pentru a oferi Departamentului de Stat o imagine cât mai exactă, diplomaţii americani au fost nevoiţi să fie oneşti şi să descrie România cu acurateţe chirurgicală. Radiografia Sistemului.
