3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialTeatrul fara actori

Teatrul fara actori

» Ridicata cu mari sacrificii de catre inaintasi, cladirea teatrului severinean este roasa de nepasare si de timp.

» Infiintarea si intretinerea unei trupe profesioniste de actori a costat dintotdeauna prea mult.

Nu exista severinean sa nu se laude cu teatrul din orasul lui cu nume sonor de cetate, aflat sub semnul imperial al lui Traian. Cel mai vechi municipiu din tara este inzestrat si infrumusetat de cladirea teatrului, pe frontispiciul careia troneaza o emblema cu doi zmei ce amintesc de basmele copilariei fiecaruia dintre noi. Impunatoarea constructie inaugurata in anul 1924, opera a arhitectului bucurestean Grigore Cerkel, este… un teatru fara teatru. In aceasta citadela din Drobeta-Turnu Severin n-a fiintat niciodata un teatru de stat, spre a implini visul ilustrilor inaintasi care au  conceput-o.

Un mare binefacator cultural

Ales presedinte al Societatii "Teatrul orasului Turnu Severin", Theodor Costescu, directorul prestigiosului Liceu "Traian" din localitate, a reusit doar in cateva zile sa acopere intreaga subscriptie de actiuni, necesara pentru finantarea constructiei teatrului. Lucrarile au inceput in anul 1912. Evenimentele din 1916 au gasit cladirea la "rosu", dar acoperita. Dupa infaptuirea Romaniei Mari, Theodor Costescu si-a reluat preocuparile ce-i fusesera intrerupte de anii razboiului. Continuarea lucrarilor era insa aproape imposibila pentru ca societatea nu mai dispunea de nici un fel de capital. Greutatile n-au putut insa sa-l opreasca pe marele om, inzestrat cu o extraordinara forta de munca, cu perseverenta si nesecata energie. In mai putin de doua luni, la chemarea insistenta a lui Costescu, se subscrie la imprumutul societatii o suma de cateva milioane de lei, bani dati cu draga inima atat de severinenii bogati, cat si de functionari sau nevoiasii urbei. Primii au raspuns apelului fostii elevi ai directorului Theodor Costescu. La suma astfel stransa s-au adaugat un ajutor dat de Guvern si un imprumut de la Banca Nationala. Asa s-a reusit inaugurarea semetei cladiri, in toamna anului 1924. Intre timp, Theodor Costescu convinsese un alt mare patriot, mehedinteanul I.G. Bibicescu, fost guvernator al BNR, sa doneze Severinului bogata sa biblioteca. In semn de pretuire fata de fostul guvernator, Banca Nationala a Romaniei a mai alaturat propria biblioteca, cumparata de Bibicescu de la Grigore Nanu. Cand inca nu se terminase constructia, marele profesor si savant C.I. Istrati doneaza, la rugamintile aceluiasi Costescu, fostul sau student, marea sa colectie de opere de arta din toate epocile, care avea sa fie expusa intr-un muzeu.
Sacrificiu pentru un vis
Edificiul inaugurat in 1924 n-avea insa terminata sala mare de spectacole. Cum nu mai primea sprijin de nicaieri, Costescu a apelat la ultima solutie salvatoare: si-a scos la mezat propria avere pentru interesul obstesc. Acoperisul teatrului era ciuruit din vremea razboiului, iar tabla plumbuita nu se gasea. Costescu n-a stat pe ganduri: si-a decopertat dependintele sale, care aveau acoperisul dintr-o astfel de tabla, si a oferit tabla gratuit teatrului. Vazand ca existenta tinerei institutii de cultura nationala este periclitata – deoarece veniturile nu puteau asigura nici macar dobanzile la suma datorata –, binefacatorul a mai facut un sacrificiu, vanzandu-si o parte din pamantul sau de la Vanjulet. Batran si bolnav, el vedea cum frumosul sau vis nu putea fi implinit. Spre a termina, in sfarsit, si sala de spectacole – cu o capacitate de 700 de locuri, cu loji si balcoane –, cu o uriasa scena rotativa unica in tara, a luat o dureroasa hotarare: vanzarea casei personale din orasul dunarean, pentru a putea plati lucrarile.
Theodor Costescu si-a vandut casa la un pret redus si a locuit in cladirea teatrului, umilit si uitat de catre contemporani. Apoi a ajuns intr-un sanatoriu bucurestean unde si-a si dat obstescul sfarsit, pe 25 martie 1939. Singura apreciere care l-a emotionat pana in strafundul inimii a fost, fara indoiala, alegerea sa, in 1934, ca membru de onoare al Academiei Romane.
Cu cateva saptamani inainte de a se sfarsi din viata, Theodor Costescu a facut, prin delegatie, un ultim dar ca sa treaca pe lumea cealalta usurat de orice indatorire: si-a donat comunitatii inca un teren de circa 15.000 mp, pe care se afla o cladire de 30 de camere, in scopul infiintarii unui spital pentru nasteri si copii. O parte insemnata din mosie o daruise, ceva mai inainte, taranilor din Vangulet.

Nevrednicii urmasi
Dupa aproape sapte decenii de la trecerea in lumea vesniciei a lui Theodor Costescu, monumentala constructie a teatrului nu are inca o trupa profesionista de actori. Toate tentativele pentru infiintarea unui teatru de stat la Drobeta-Turnu Severin inainte de 1989 au esuat lamentabil. In 1992, teatrul popular din localitate, infiintat in anul 1964, ia numele marelui actor pornit de pe aceste meleaguri Nicolae Baltateanu, ca un prim pas catre un teatru profesionist. In anii ‘90 se incearca infiintarea unei trupe sub numele Grifon (dupa cele doua personaje mitologice ce troneaza pe frontispiciu), dar proiectul moare in valul de birocratie de la acea vreme. Pana la urma, consiliul local severinean adopta o hotarare prin care se infiinteaza – in principiu – o trupa profesionista de teatru bazata pe istoricul, traditia si scheletul teatrului popular care functioneaza pe langa Casa de Cultura municipala. Hotararea n-a fost pusa in aplicare, deoarece evaluatorii au aratat ca infiintarea si intretinerea trupei costa prea mult.

Epilog

Acum, monumentala cladire a teatrului, parasita pe alocuri de tencuiala originara, este plina de fisuri. Prin subredul acoperis se infiltreaza apa. Pentru executarea lucrarilor de consolidare, de fiecare data, nu sunt fonduri. Ultima revizie partiala la acoperisul asezamantului cultural s-a realizat in 1997, cu bani alocati de la Ministerul Culturii. Lucrarile s-au facut in mare graba si de mantuiala, in castig iesind doar firma care le-a executat. 

Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă