3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialTeatru cu un singur personaj

Teatru cu un singur personaj

Actorul Marcel Iureş va juca rolul lui Ivan Turbincă în spectacolul cu un singur personaj „Absolut”, după Ion Creangă. Spectacolul are loc în cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului Unitrama organizat de Asociaţia Centrul Multimedia Teatru 74 din Târgu Mureş, în perioada 5-9 octombrie. Spectacolul prezentat de Marcel Iureş este o producţie a Teatrului Act şi este regizat de Alexandru Dabija.

Alături de spectacolul lui Marcel Iureş, pe scena Unidrama, vor mai fi jucate piesele „Oscar şi buni Roz” de Eric Emmanuel Schmitt, cu Dana Fufezan de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, „Hess” de Alina Cadariu, cu Nicu Mihoc de la Teatrul Ariel din Târgu Mureş, „Copii răi” de Mihaela Michailov, cu Katia Pascariu de la Teatrul Luni de la Green Hours, „A Ter” de Istvan Kocsis, cu Aba Sebestyen de la Studio Yorik Târgu-Mureş şi „Infanta” de Saviana Stănescu cu Adriana Bordeanu de la Teatrul Puţini. În cadrul evenimentului vor fi prezenţi cu recitaluri câştigătorii Galei HOP 2011 – Andrei Gherghe, Bianca Ioan şi Diana Croitoru – şi va fi prezentat spectacolul „The H(eden) Garden” în regia Medeei Iancu.

Alternative moderne în arta scenică

Totodată, Studio Yorik va prezenta, vineri, şi premiera spectacolului „Bye, bye, Amerika”, de Carmen Dominte în regia lui Laurenţiu Blaga. Spectacolul va fi în limba maghiară, dar va fi subtitrat şi în limba română. „Unidrama reprezintă o alternativă la festivalurile clasice de teatru şi îşi propune satisfacerea cerinţelor publicului de teatru modern, ancorat în realitate” a afirmat Nicu Mihoc, directorul Teatrului 74 din Târgu-Mureş. Teatrul 74 a iniţiat Unidrama în anul 2005, la Târgu-Mureş, ca un festival de teatru inedit care a cuprins în programul său piese de teatru cu un singur personaj. Prin desfăşurarea la Târgu-Mureş a Unidrama, oraşul a intrat în circuitul festivalurilor de gen care au loc în Europa şi care adună în jurul lor piesele actuale cu un singur personaj. La Unidrama au participat, de-a lungul anilor, nume sonore ale teatrului românesc, precum Marcel Iureş, Maia Morgenstern, Coca Bloss, Ion Caramitru, Răzvan Vasilescu, Anca Sigartău sau Mihaela Rădescu.

Cele mai citite

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...
Ultima oră
Pe aceeași temă