Taxa pe nevastă vs. taxa pe imbecilitate şi minciună

Băieţii de la guvern n-au evoluat prea mult de vara trecută, nereuşind să depăşească faza minciunilor grosolane.

Prin comparaţie cu dezmăţul de vara tre­cută, e bine. E linişte. E pace şi stabilitate po­litică. Naţiunea poate dormi liniştită la soare, guvernanţii veghează. Bine, prost, dar veghează. Scrisoarea că­tre FMI va fi făcută publică de abia la toamnă, tătucul Ponta nu vrea să strice de-a binelea somnul naţiunii, lă­sându-i timp să rumege veş­tile proaste picurate stra­te­gic în presă. Taxa pe ne­vas­tă, de exemplu. O fi, n-o fi? Nimeni nu poate spune cu precizie, Ministerul Fi­nan­ţelor o lasă în ceaţă, cică era o idee mai ve­che. De fapt, mai toate ideile guvernului sunt vechi, diferenţa o face minciuna şi plusul de aberaţie. E clar că Ponta trebuie să stoarcă bani din piatră seacă, evaziunea fiscală, aia pentru care era demonizat Boc, a ajuns acum la cifra record de 20 de mi­liarde de euro, ceea ce ne plasează pe un bi­nemeritat loc unu în Europa, şomajul s-a dus la 7,5%, în ciuda tsunamiului de lo­curi de muncă promise, investiţiile sunt cu o treime sub nivelul celor din 2012, iar privatizările un dezastru. Pe aşa arşiţă bu­getară, setea de bani pentru a putea plăti salariile, pensiile şi furăciunile clientelei po­litice e mare de tot. Aşa se face că scri­soarea către FMI ar conţine, la bursa zvo­nurilor, nenoriciri fiscale mai mari decât ta­xa pe nevastă şi odraslă casnice sau mă­rirea impozitului pe proprietate şi chirie, lovitura de măciucă urmând să fie dată de impozitarea contractelor de colaborare cu 16% în loc de 10%. Pe lângă toate astea, se reduce TVA la pâine – de­şi chiar guvernanţii în în­ţelepciunea lor recunosc că n-au idee dacă măsura va reduce preţul la pâine sau la evaziune – şi se pune for­fetarul acolo unde te aş­tepţi mai puţin. Nicio mi­rare, până la urmă politica stângistă şi etatistă a USL era previzibilă.

Previzibil era şi ca Ponta s-o zbughească în vacanţă chiar în ziua în care a sesizat CSAT cu privatizarea CFR Marfă, într-o încercare disperată de a-i pasa eşecul lui Bă­sescu, deşi acesta desecretizase deja de­cizia din 2 februarie, în care se spunea ne­gru pe alb că „Modalitatea concretă şi pro­cedura de privatizare se află în res­ponsabilitatea Ministerului Trans­portu­ri­lor şi a Guvernului României“. Crezându-se deştept nevoie mare, Ponta a mizat că preşedintele, speriat de ameninţarea că da­că CSAT nu avizează, privatizarea „cade“, cu prejudiciul de imagine aferent, nu va „for­ţa“ şedinţa chiar a doua zi. Nu i-a ie­şit. Responsabilitatea pentru agonia aces­tei privatizări îi va reveni de acum înainte în mod direct. Imaginea este însă de­zo­lantă: lumea de afaceri vede cum datoriile se şterg după începerea licitaţiei, cum ac­cesul la informaţii este liber doar pentru cei dinainte aleşi, iar populaţia cum pre­mierul îşi pune coada pe spinare lăsând mii de angajaţi cu disponibilizarea bătând la uşă şi nesinguranţa zilei de mâine în far­furie.

Citeşte continuarea în revista 22.