3.5 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSpecialTarii cat mai multi copaci!

Tarii cat mai multi copaci!

Ministerul Mediului impune atingerea standardului european de 26 mp de zona verde pe cap de locuitor si pune la bataie opt milioane de euro pentru proiecte de inverzire a oraselor. Ideea e buna, dar cam naiva, cred specialistii.

In conditiile in care Romania este o codasa a topurilor europene privind spatiile verzi la care au acces cetatenii, ministrul Mediului, Attila Korodi, a anuntat ca va initia modificarea legislatiei de mediu, pentru a atinge media europeana de 26 de metri patrati de spatiu verde pentru fiecare locuitor. Concret, autoritatile locale vor fi obligate sa elaboreze programe prin care sa infiinteze noi parcuri, zone verzi, scuaruri sau aliniamente de copaci, astfel incat pana in 2010 Romania sa atinga media verde europeana de 26 mp. Modul in care se va realiza acest lucru va fi negociat cu fiecare municipalitate in parte, in functie de particularitatile oraselor. "Ati vazut cat de important este spatiul verde pe timpul caniculei. Vom modifica si legislatia, astfel incat sa interzicem reducerea actualelor spatii verzi si sa nu mai lasam totul la latitudinea primariilor. Sigur, toata lumea vrea sa aiba un centru comercial in centrul orasului, dar trebuie sa extindem aceste spatii verzi", ne-a declarat Lucia Varga, secretar de stat in Ministerul Mediului.

Ministerul va finanta autoritatile locale cu opt milioane de euro pentru proiectele de noi spatii verzi, fie ele parcuri, gradini, baze sportive sau gradini botanice, in cadrul Programului de imbunatatire a calitatii mediului, care va dura trei ani.
Initiativa ministerului este deocamdata la stadiul de buna intentie, crede Sorin Ionita, director al Societatii Academice Romane. "Toate aceste clasamente pe cap de locuitor sunt o prostie. Se ignora total la ce raportezi, in cazul de fata la suprafata. Daca maine judetul Ilfov ar fi inclus in Bucuresti, am sari imediat in top. Ideea nu e rea, dar acum pare facuta din avion, de cineva cu intentii bune, dar care e naiv", spune Sorin Ionita. In momentul de fata, Capitala are o medie a spatiului verde de noua mp pe locuitor, fata de Varsovia cu 32, Londra cu 64 si Stockholm cu 83.

Cele mai citite

2025, anul prudenței economice și al stagnării salariale. Nu vă așteptați la bani în plus, spun analiștii financiari

Economia anului 2025 va fi marcată de prudență, susțin analiștii financiari și experții din industrie. Atitudinea precaută se va reflecta nu doar în strategiile...

Preţurile apartamentelor din Bucureşti continuă să crească și cu 12.000 de euro într-o lună

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Bucureşti au înregistrat o creştere semnificativă la finalul anului 2024. Luna decembrie a adus o majorare de...

Germania vrea să trimită militari într-o eventuală zonă demilitarizată din Ucraina

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, s-a declarat sâmbătă deschis ideii trimiterii de soldaţi germani în Ucraina dacă o zonă demilitarizată ar fi instituită...
Ultima oră
Pe aceeași temă