Postura de "macho" adoptata de Calin Popescu Tariceanu saptamanile acestea nu-l ajuta defel in incercarea sa de a se mentine la conducerea partidului. Totusi, omul continua sa-si expedieze sagetile in toate directiile. Mai intai, a amenintat ca-si da in judecata succesorul la sefia Guvernului din cauza unor afirmatii prea putin surprinzatoare pentru romani, buni cunoscatori ai standardelor etice caracteristice guvernarii sale, precum si ale celor particulare cabinetelor predecesoare. Apoi, Tariceanu a insinuat ca ministrul Justitiei s-ar afla, in prezent, mai degraba intr-un soi de "misiune speciala", urmand sa revina cat de curand in sanul liberalilor. A mai gasit timp si pentru a se plange Comisiei Europene despre concedierea fostilor sai angajati de la Corpul de Control al Guvernului.
Bruxelles-ul s-ar face insa complet de ras daca va crede, fie si pentru o clipa, ca demersul lui Tariceanu a fost motivat de vreo abnegatie secreta fata de principiul separatiei puterilor in stat, aspirand ca atare la limitarea amestecului premierilor in activitatile curente ale institutiilor regulatoare. Intr-un final, cel care a pus punctul pe "i" a fost colegul de partid Ludovic Orban, care a asemuit conduita fostului sau prim-ministru cu cea afisata odinioara de Adrian Nastase. Personal, inclin sa cred ca aceasta comparatie il nedreptateste chiar intr-un fel pe pesedist, dat fiind ca Nastase nu a reusit niciodata sa-si domine colegii in masura in care a facut-o Tariceanu in perioada 2007-2008.
Fostul premier liberal, care acum solicita de zor interventia Comisiei Europene, nu a miscat un deget pentru a o sustine pe Monica Macovei in eforturile ei de implementare a reformelor in justitie, preferand sa le vada fie diluate, fie anihilate. Pe parcursul guvernarii sale, consiliile judetene peneliste au ajuns favorizate "pe fata", fiind norocite cu sume impresionante de la buget. Deficitul bugetar al tarii a crescut considerabil pe parcursul ultimelor saptamani de guvernare liberala, cand s-a trecut la o risipa de-a dreptul furibunda a banului public. Pana si fundatiile "Institutul de Studii Liberale" si "Institutul Ovidiu sincai" ale PSD au fost declarate ca fiind de utilitate publica pentru a li se asigura finantarea de la stat.
Orice reactie a Comisiei Europene ar trebui sa tina cont de faptul ca tocmai institutiile regulatoare, insarcinate cu monitorizarea legalitatii activitatilor statului si ale variilor sale agentii, nu au dus-o defel bine pe parcursul guvernarii Tariceanu. Desi este prea devreme pentru aprecieri, decizia actualului locatar de la Palatul Victoria privind desfiintarea Cancelariei Primului Ministru pare, la prima vedere, un mic semn de progres. Institutia in cauza fusese infiintata, pe langa multe altele, in timpul guvernarii Nastase, artificiul fiind destinat sa convinga UE ca puzderia de stabilimente publice nou-create, rebotezate, restructurate sau chiar inchise ar atesta, chipurile, procesul de reformare aflat in plina desfasurare. Nu in ultimul rand, Cancelaria sporea, de altfel, si autoritatea personala a sefului de guvern.
Daca unicul pacat al lui Boc va ramane numirea soferului sau pe post de consilier personal, liderul pedelist va merita tot respectul. Avand in vedere traficul de-a dreptul criminal din Bucuresti, orice salariat apt sa ajunga la destinatie fara incidente si in plus capabil sa-si tina gura cu privire la informatiile confidentiale pe care le mai aude, inerent, pe parcursul calatoriei pare, neindoielnic, un om de certa valoare. Gestul lui Boc nu este nici pe departe atat de condamnabil precum cel al numirii finului in fruntea Camerei Deputatilor sau cel al catapultarii fiicei complet neexperimentate in materie de politica – interna, europeana sau internationala – direct in Parlamentul European. Daca asta-si doreste, PD-L poate imbratisa, desigur, principiul dinastic, dar pretul platit va fi unul piperat – in ochii electoratului formatiunea nemaifiind decat una dintre multele incapabile sa se lepede de meteahna eternelor "pile, cunostinte si relatii".
Comisia Europeana ar trebui sa profite din plin de indignarea lui Tariceanu fata de soarta Corpului sau de Control, solicitand, de exemplu, actualului Guvern sa mai expedieze niscaiva salariati ai unor astfel de institutii si prin provincii, in vederea verificarii cheltuielilor guvernamentale efectuate in localitati precum Bacau, nevizitate nicicand in asemenea scopuri. Din cauza multiplelor carente ale sistemului, o functionarime aflata cu adevarat in slujba cetateanului este inca departe de a se fi infiripat si in Romania. Ce-i drept, dupa 2004 mii de functionari au fost selectati preponderent in baza meritelor lor, ocupandu-si posturile dupa o serie intreaga de concursuri. Din nefericire insa, transparenta se dovedeste usor de subminat in practica – mai ales intr-o tara cu mosteniri atat bizantine, cat si comuniste. Cat despre Tariceanu, pentru domnia sa astfel de fenomene sunt, oricum, de domeniul trecutului.
Tot de trecut tine, potrivit declaratiilor sale, de altfel si coruptia – despre care sustinea inca in 2005 ca este pe cale de disparitie. La asemenea viziuni nu ma mai mir ca in actualele vremuri de austeritate PNL resimte mai acut ca oricand nevoia unei schimbari de imagine.
