18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialTârguială la acordarea titlurior de Cetăţean de Onoare

Târguială la acordarea titlurior de Cetăţean de Onoare

Consilierii municipali au acordat 13 titluri de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi” unor persoane care au o mică legătură cu oraşul.

 
Sărbătorirea Zilelor Galaţiului a debutat ieri, cu deschiderea Târgului Meşterilor Populari şi cu decernarea titlurilor de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi”. Cele două evenimente au în comun eticheta – „târguială”, pentru că aleşii locali s-au târguit ca la piaţă pentru desemnarea personalităţilor care să primească titlul de cetăţean de onoare.

A rezultat o listă în care, pe lângă personalităţi respectabile, care chiar au făcut ceva pentru oraş, apar şi persoane care nu au nimic în comun cu Galaţiul sau personaje controversate. Pe listă se află scriitorul, regizorul şi criticul de film Grid Modorcea, născut la Galaţi şi autor al romanului „Paznic la Turnul Babel”, ce descrie viaţa din Galaţiul anilor ’50-’60,  scriitorul Nicolae Ioana, decan al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, prof. univ. dr. Ovidiu Dumitriu şi ing. Vasile Lăcătuş, care a condus mulţi ani Secţia Proiectare-Tehnologie din Şantierul Naval Galaţi, unde au fost puse la punct tehnologiile moderne de proiectare şi construcţii navale.

Pe listă mai sunt violonistul şi pedagogul Ştefan Gheorghiu, căruia i-a fost acordat titlul post-mortem, pianistul şi compozitorul Valentin  Gheorghiu, care s-a născut la Galaţi şi în prezent locuieşte în Franţa, disidentul de la Europa Liberă Virgil Tănase, scriitor, jurnalist, şi dramaturg născut la Galaţi, şi scriitorul gălăţean Teodor Parapiru, cordonatorul Salonului Literar Axis Libri. Va deveni cetăţean de onoare şi antrenorul Oţelului Dorinel Mun-teanu, autorul unei performanţe fără precedent pentru fotbalul gălăţean. A primit titlul şi căpitanului Oţelului, Sergiu Costin. Au iscat   controverse titlurile de cetăţean de onoare acordate unori mari actori, care nu au cu Galaţiul nici o legătură care să justifice titlul. George Motoi a regizat o piesă la Teatrul Drama-tic Galaţi în 2003, iar Florin Piersic a fost la Galaţi în urmă cu câţiva ani, când a jucat, alături de Emilia Popescu, piesa „Străini în noapte”. Întrebarea este: de ce nu a primit titlul şi Emilia Popescu?   

„Facultatea de Medicină Aurel Nechita”?!

Extrem de controversată e acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină, care este autorul din umbră al războaielor din sănătatea gălăţeană. Lui i se datorează desfiinţarea în 2003 a Spitalului Municipal „Elena Doamna”, dar şi izgonirea la Brăila a celui mai apreciat chirurg gălăţean, Paul Ichim. La facultatea condusă de Nechita predau numai universitari PSD, cu excepţia liberalului Dumitru Cristea, care face parte din gruparea sa. Dr. Gh. Bugeac (PC) a propus ca facultatea să primească numele „Facultatea de Medicină Aurel Nechita”.

Cele mai citite

Donald Trump amenință să acționeze Google în instanță, acuzând favorizarea candidatei democrate Kamala Harris

Fostul președinte american Donald Trump a avertizat că, dacă va ajunge din nou la Casa Albă, va da în judecată Google, acuzând gigantul tehnologic...

S-a găsit soluția ca platforma X să reînceapă să funcționeze în Brazilia

Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, trebuie să achite o ultimă amendă în valoare de 10 milioane de Reais (aproximativ 1,9...

Armata israeliană a lovit din nou fieful Hezbollah din Beirut

Armata israeliană a anunţat sâmbătă după-amiază o nouă lovitură asupra fiefului Hezbollah din Beirut, la o zi după un puternic bombardament asupra cartierului general...
Ultima oră
Pe aceeași temă