3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Ţărăncuţă odihnindu-se" a lui Grigorescu, vândută cu 270.000 de euro

„Ţărăncuţă odihnindu-se” a lui Grigorescu, vândută cu 270.000 de euro

Tabloul „Ţărăncuţă odihnindu-se”, pictat de Nicolae Grigorescu, a stabilit, miercuri seară, un nou record al pieţei de artă din România, după ce a fost vândut cu 270.000 de euro la licitaţia organizată în Capitală de casa Artmark, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţi ai organizatorilor.

Pictura este, astfel, cea mai scumpă operă vândută până acum în România într-o licitaţie publică, potrivit surselor citate.

Precedentul record a fost stabilit, anul acesta, de „Cârciumă la Rucăr”, tablou pictat tot de Grigorescu şi vândut cu 230.000 de euro.

Cele mai citite

Prezenţa la vot la ora 15.30, la nivel naţional este 34,33%. În 2019, era 29,21%

Aproape 500.000 de români au votat până la ora 15.00 la secţiile de vot din străinătate, mai mulţi decât în 2019, când au fost...

Românii vor călători fără buletin în Bulgaria după aderarea la Schengen terestru, dar controalele vor continua cel puțin șase luni

Românii vor putea călători în Bulgaria fără a fi necesar să prezinte buletinul imediat după aderarea la Schengen terestru, chiar dacă controalele de frontieră...

Cristian Popescu Piedone, amendat pentru reclamație nefondată la o secție de votare

Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5 și candidat PSD Giurgiu la Senat, a primit o amendă de 2.000 de lei după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă