8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialTaran jefuit de 1,6 milioane de euro

Taran jefuit de 1,6 milioane de euro

Instanta de judecata a vandut cu doar 14.000 de lei noi un teren care valoreaza 1,65 milioane de euro, pretul pietei. Hotararea apartine Judecatoriei Buftea si a fost data intr-un litigiu dintre un avocat si un taran din judetul Olt. Avocatul a castigat, la pret de nimic, 55.000 de metri patrati in Padurea Baneasa, una dintre cele mai scumpe zone de nordul Capitalei.
Multi puternici ai zilei, cu influente in diverse structuri ale statului, incearca sa-i descopere pe mostenitorii fostilor proprietari, care se chinuie de peste zece ani sa-si recupereze terenurile confiscate ilegal de statul comunist. Potentatii se ofera sa obtina rapid actele de proprietate in schimbul vanzarii drepturilor litigioase. De obicei, preturile oferite de samsarii de terenuri reprezinta cam a zecea parte din valoarea acestora. Recordul in vanzarea unui teren de lux la un pret de nimic il detine Judecatoria Buftea, care, prin hotarare judecatoreasca, a obligat un taran din Olt sa vanda cu doar 14.000 de lei noi (4.000 de euro) un teren in valoare de 1.650.000 euro. Potrivit legii, hotararile judecatoresti definitive tin loc de titlu de proprietate.
Judecatorii din Buftea sustin ca Gheorghe Albastroiu, din satul Margineni-Olt, a incheiat un antecontract de vanzare-cumparare cu avocatul bucurestean Tiberiu Constantin Hagiescu, prin care se obliga sa-i vanda acestuia, contra 14.000 lei (circa 4.000 euro), suprafata de 55.000 metri patrati din Padurea Baneasa, in termen de 15 zile de la primirea titlului de proprietate. Albastroiu nu s-a tinut de cuvant si, dupa ce a obtinut titlul de proprietate, a vandut terenul altor persoane, contra 825.000 de euro. Instanta bufteana l-a pus la punct si, prin sentinta data, judecatorii au semnat, practic, contractul de vanzare-cumparare in locul taranului.

Taranul sustine ca a fost inselat de avocat

Gheorghe Albastroiu, proprietarul terenului din Baneasa, a fost descoperit de avocatul Hagiescu, care s-a oferit sa-i obtina rapid titlul de proprietate. Pentru acest lucru, Albastroiu a fost dus la notar, unde a semnat niste acte. „Spre surprinderea mea, am aflat ulterior ca am semnat, probabil datorita neatentiei si manoperelor frauduloase ale avocatului, o procura speciala de vanzare, prin care il imputerniceam pe S.A. (persoana pe care nu o cunosc) sa vanda acelasi teren. Numitul S.A. m-a notificat ca a incheiat antecontractul de vanzare-cumparare, atentionandu-ma ca sunt obligat sa vand terenul reclamantului Hagiescu Constantin Tiberiu, care nu este altul decat mandatarul imputernicit de mine sa faca demersurile necesare obtinerii titlului de proprietate. Realizand gravitatea situatiei, am revocat procura (…) data de mine atat lui Hagiescu, cat si cea de vanzare pentru S.A.”, sustine provincialul Albastroiu in explicatiile date instantei de judecata. Omul sustine ca a semnat pentru ca a avut incredere, mai ales ca avocatul i-a dat si 2000 de lei, in contul unei vanzari ulterioare. Cum avea intentia de a vinde terenul, Albastroiu a luat avansurile de la avocat, in suma totala de 10.000 de lei, dar sustine ca nu a promis vanzarea intregului teren doar pentru 14.000 de lei. Albastroiu este hotarat sa faca plangere penala pentru inselaciune.

Instanta s-a conformat dorintei avocatului

Tiberiu Constantin Hagiescu, avocat, sustine ca Albastroiu era obligat sa-i vanda lui terenul cu suma de 14.000 de lei, potrivit antecontractului existent. Hagiescu sustine ca i-a dat bani lui Albastroiu inca din 2004, cand si-a oferit serviciile de avocat si cand taranul nu avea nici un act de proprietate pentru terenul mostenit. In total, avocatul sustine ca i-a dat taranului suma de 10.000 de lei, situatie recunoscuta de catre taran. Cum, dupa obtinerea titlului de proprietate, Albastroiu a refuzat sa-i vanda terenul, Hagiescu s-a adresat instantei de la Judecatoria Buftea pentru a obtine o hotarare judecatoreasca in acest sens, hotarare care sa tina loc de act de vanzare-cumparare intre Albastroiu si el. Hagiescu a invocat un articol din codul civil, care obliga partile sa se achite de obligatiile asumate in inscrisuri. Instanta s-a conformat si i-a dat dreptate, adica i-a dat terenul in proprietate prin hotarare judecatoreasca.

Legea, incalcata de judecator

Judecatoria Buftea era obligata sa anuleze antecontractul de vanzare-cumparare deoarece una dintre obligatiile vanzatorului promitent (adica ale lui Albastroiu) era ilegala. Astfel, potrivit obligatiilor inscrise in antecontract, vanzatorul promitent Albastroiu nu avea voie sa incheie nici un „contract de preemtiune”. Or, legile in vigoare confera statului drept de preemtiune asupra terenurilor obtinute de fostii proprietari. Astfel, daca proprietarii vor sa vanda, primul cumparator cu care trebuie sa negocieze trebuie sa fie statul. Daca statul ofera un pret prea mic, partile negociaza. Daca ultimul pret oferit de stat nu este convenabil, proprietarul poate sa vanda cui doreste, dar cu un pret superior celui oferit de stat. Statul i-a oferit pe teren un pret de 73.000 de lei, de cinci ori mai mare decat cel oferit de avocat. Numai exploatarea lemnului existent pe terenul forestier valoreaza 150.000 de lei, adica de peste 10 ori mai mare decat pretul oferit de avocat.

Cele mai citite

Horoscop 20 decembrie 2024. Previziuni pentru fiecare zodie

Horoscop 20 decembrie 2024. Află de la România Liberă ce ți-au pregătit astrele pentru această zi de joi. Horoscop 20 decembrie 2024 Berbec: Astăzi, îți va...

Dan Șucu țintește un transfer important pentru Genoa! Ianis Hagi, în vizorul noului acționar majoritar

După ce a devenit principalul investitor al clubului Genoa din Serie A, Dan Șucu își propune să îl aducă pe Ianis Hagi în Italia,...

România încheie 2024 pe locul 38 în clasamentul FIFA. Performanță stabilă pentru națională

Naționala României finalizează anul 2024 printre cele mai bune 40 de echipe din lume, ocupând locul 38 în clasamentul FIFA din decembrie. Conform ultimului clasament...
Ultima oră
Pe aceeași temă