10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialŢara Moţilor şi-a comemorat eroii

Ţara Moţilor şi-a comemorat eroii

Zeci de mii de oameni au luat parte la manifestările organizate în cinstea eroilor de la 1848, care s-au transformat în adevărate serbări populare.

Ţara Moţilor este una dintre zonele din România în care tradiţiile încă sunt ţinute la mare cinste. Şi tot la mare cinste este păstrată şi memoria înaintaşilor. În două locuri simbolice pentru moţi au avut loc sfârşitul de săptămână care s-a încheiat adevărate serbări populare. Este vorba de Târgul de Fete de pe Muntele Găina şi de Adunarea de la Crucea Iancului de la Mărişel. Pe la cele două serbări populare s-au perindat între 20.000 şi 30.000 de oameni.

Coincidenţă nefericită

Ambele serbări au ca punct central cinstirea eroilor căzuţi în timpul Revoluţiei de la 1848 – 1849. În mod normal, Adunarea de la Mărişel are loc cu două săptămâni înainte de Târgul de Fete de pe Muntele Găina. În acest an, însă, Adunarea de la Mărişel a fost amânată, lucru care i-a dezorientat pe mulţi moţi. „Acum două săptămâni, au venit mulţi oameni, inclusiv de la Arad. Au văzut că nu se face serbarea şi au plecat la târgul de duminică de la Beliş. Acum, au venit abia 7-8.000 de oameni, la jumătate faţă de cei 15.000 câţi erau altădată. Aşa este când primarul organizează Adunarea ca să îşi mulţumească prietenii şi neamurilor. Mulţi moţi au plecat la Târgul de Fete”, spune unul dintre localnicii din Mărişel. Şi în aces an, muzica populară, obiectele tradiţionale şi gastronomia din Ţara Moţilor s-au amestecat cu politicienii aflaţi în campanie electorală şi cu vânzătorii de chinezării, care au împânzit cu tarabele lor platoul dintre Mărişel şi Beliş. Printre politicienii care au mers la Mărişel se numără preşe­dintele PNL al Consiliului Jude­ţean, Horia Uioreanu, vicepreşe­dintele PSD al Consiliului, Ioan Oleleu, senatorul PSD, Alexandru Cordoş, ori deputatul PDL, Daniel Buda.

Unii dintre moţi au sosit încă de sâmbătă şi şi-au petrecut noaptea la focurile de tabără, aprinse pe culmea muntelui, unde au fiert gulaş şi balmoş şi au cinstit câte un pahar pălincă ori de secărică. Tradiţia Adunării de la Crucea Iancului de la Mărişel datează din 1850. Moţii au jurat să se întâlnească, ei şi urmaşii lor, an de an, ca să îi comemoreze pe eroii căzuţi în Revoluţia de la 1848 – 1849.

Printre cei care au întemeiat tradiţia s-a numărat şi Avram Iancu. Iar printre eroii moţilor se numără şi o localnică, Pelaghia Roşu, din Mărişel. Este vorba de o adevărată amazoană a timpurilor moderne, care, împreună cu un detaşament de femei, a oprit un detaşament al armatei maghiare, care încerca să atace prin surprindere oastea lui Avram Iancu. Însă Adunarea de la Crucea Iancului a căpătat şi alte valenţe.

Oamenii fac tocmelile pentru cosit şi îşi angajează zilieri pentru muncile verii şi cele ale toamnei. La rândul lor, tinerii veniţi din judeţele Cluj, Alba, Bihor, Arad şi Hunedoara au ocazia să se cunoască şi să lege prietenii. Iar multe prietenii de vară se transformă în cununii la toamnă, după cum spun moţii.

Serbare la Târgul de Fete

O altă mare serbare a avut loc pe Muntele Găina. O mulţime de moţi s-au adunat la tradiţionalul târg, care are loc din vechime. La fel ca şi la Mărişel, tradiţiile s-au amestecat cu campania electorală pentru referendum şi cu chinezăriile. La serbarea au venit primarul PDL din Alba Iulia, Mircea Hava, preşedintele PDL al Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, deputatul Corneliu Olaru, senatorul PDL, Alexandru Pereş, ori primarul PDL din Arad, Gheorghr Falcă. În trecut, Târgul de Fete era cea mai potrivită ocazie pentru a fi anunţate logodnele tinerilor. Iar în anul 1852, Târgul de Fete s-a bucurat de vizita împăratului Franz Joseph, care a vrut să îi cinstească pe moţii care au luptat cu credinţă de partea sa, în Revoluţia de la 1848 – 1849. În anul 1924, Regele Ferdinand I al României a ridicat o troiţă de piatră, dedicată lui Avram Iancu.

Cele mai citite

Motociclist decedat în urma unui accident petrecut pe o stradă din Galați

Un accident grav s-a produs duminică pe bulevardul George Coșbuc din Galați, în urma căruia un motociclist de 30 de ani și-a pierdut viața....

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...

Motociclist decedat în urma unui accident petrecut pe o stradă din Galați

Un accident grav s-a produs duminică pe bulevardul George Coșbuc din Galați, în urma căruia un motociclist de 30 de ani și-a pierdut viața....
Ultima oră
Pe aceeași temă