Cel de Sus stie cati cetateni sunt mai presus de lege in Romania, eterna si fascinanta tara a coruptiei fara de corupti. La categoria "rechini" ai tranzitiei, singura condamnare definitiva si irevocabila – ce-i drept, minima si executata partial – ramane cea a pesedistului Gabriel Bivolaru. In rest, toata lumea "buna" suspectata de a fi intrat in conflict cu legea a reusit sa scape din plasa. Implicit "mirosul de peste prajit", pe care-l detectau ziaristii de la "The Economist" pe vremea cand Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu, Dinu Patriciu si George Copos se vanzoleau la Parchet, s-a dovedit o cacealma.
Iluzia ca justitia isi face datoria ne-a adus admiterea in UE.
A urmat trezirea la realitate, si de la Bucuresti a plecat spre Apus mirosul de ministru "debarcat" – asta ca sa nu zicem prajit – si de justitie trasa pe dreapta. Vesticii au amenintat cu o clauza de salvgardare pe justitie, dar cui i-a pasat la Bucuresti? Tratatul de admitere nu prevede si excluderea din UE, motiv pentru care nimeni nu s-a sinchisit prea tare de amenintarile comisarilor europeni. De cetatenii electori s-au sinchisit, in schimb, asa ca aria preferata a tuturor celor cercetati de Parchet, dar si a colegilor lor de partid au constituit-o nevinovatia si victimizarea: toti sunt victime ale justitiei, care actioneaza la comanda politica, daca se poate cu ordin expres de la Traian Basescu.
Va mai amintiti declaratia antologica a lui Adrian Nastase, in care acesta recunostea ca dosare ale marilor rechini au existat si in mandatul sau, dar nu le-a dat drumul fiindca nu voia sa dezechilibreze guvernul si incheierea negocierilor cu UE? Nu era atunci anotimpul anticoruptiei, fiindca nu se putea combate o coruptie a carei existenta nu era recunoscuta de autoritati. Porumbelul scapat de Nastase dezvaluia amestecul sau in treburile justitiei, amestec in totala contradictie cu regulile democratiei si ale statului de drept, unde puterile sunt separate. Practic, continutul stenogramelor PSD era insignifiant fata de recunoasterea ex-premierului ca a tinut fraiele justitiei in maini. La stupefiantul autodenunt al lui Nastase, justitia nu s-a autosesizat, iar presa n-a facut prea mare taraboi: fostul premier era deja "victima", la acea vreme, in plina cercetare a dosarului Zambaccian.
Cand a venit anotimpul anticoruptiei a inceput marele boicot al justitiei. Sub pulpana absolut democratica a prezumtiei de nevinovatie, cu ajutorul unor segmente din Parchet si justitie, al unor avocati renumiti, am asistat neputinciosi la transformarea suspectilor in ingeri. A plouat cu neinceperi ale urmaririi penale sau scoateri de sub urmarire penala, disjungeri, vicii de procedura, amanari succesive, schimbari de declaratii, disparitii de martori, suspendari de procese, plangeri la Curtea Constitutionala. Cand prescrierea unor infractiuni vechi era aproape, a fost suficienta amanarea termenelor. Unde infractiunile erau prea evidente sau suspectul n-a vrut sa riste nimic s-a optat pentru plecarea din tara. Toate aceste subterfugii n-ar mai fi fost posibile daca Monica Macovei reusea sa impuna, prin lege, raspunderea civila, materiala sau penala, dupa caz, a procurorilor si magistratilor pentru solutiile lor. N-a mai apucat sa treaca legea. A fost debarcata. In locul ei a venit junele Chiuariu, impus de grupuri de interese pentru care justitia este relativa, eventual privata, carora este greu de crezut ca li se va impotrivi. Cu un astfel de ministru, Romania are toate sansele sa ramana tara coruptilor si hotilor cinstiti.
