21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialSuzuki SX4, pretext pentru picnic

Suzuki SX4, pretext pentru picnic

Uneori însă apare câte un model de clasă mică suficient de îndrăzneţ pentru a te pune cel puţin pe gânduri: şi garda la sol mare, şi suspensii ranforsate, ba chiar şi tracţiune integrală… Un pachet pregătit pentru cei care nu vor să se chinuie în traficul urban, dar care vor să-şi petreacă weekendurile în afara oraşului, de ce nu chiar pe coclauri.

Am testat cea mai vestită maşină din această nişă a crossoverelor tot-teren de clasă mică: Suzuki SX4, atât în versiunea SX4 2.0 DDIS GS 4WD (de top), cât şi motorizarea de 1.6 benzină, cuplată cu o cutie de viteze automată în patru trepte. Şi pentru că nu îmi propusesem să fiu cuminte, le-am luat şi le-am dus atât pe asfaltul de oraş, cât şi pe DN-uri şi prin pădurile din jurul Capitalei. Rezultatul?

Confortabil în oraş, competent pe drumuri de ţară

Diferenţele dintre modelele Suzuki SX4 DDIS 4WD şi SX4 AT 2WD sunt semnificative, atât pe asfalt cât şi în teren accidentat. De aceea, ele se vor adresa unui public diferit, în funcţie de lucrurile care sunt mai importante pentru fiecare.

Modelul 4WD este mai înalt, cu o gardă la sol de 190mm care îi permite să treacă mai uşor peste denivelări şi să avanseze cu tupeu prin şleaurile drumurilor de ţara. Deşi 100km/h se prind în 11.2 secunde, comportamentul maşinii de 135CP este foarte plăcut atât în oraş, acolo unde plecările de pe loc se fac rapid, cât şi în depăşirile pe şosea, unde ai ajutor preţios din partea cuplului motor şi a unei cutii de viteze manuale foarte bine etajata. Garda la sol mai înaltă înseamnă însă în acelaşi timp şi un ruliu mai pronunţat, precum şi o senzaţie de ţopăială peste denivelările mai mari abordate cu forţă.

Pe de altă parte, modelul 1.6 AT 2WD excelează la capitolul confort în utilizare. Deşi este semnificativ mai lent (12.3 secunde 0-100km/h) iar cutia de viteze trebuie convinsă să accepte şi turaţiile mai înalte, cei 120 de CP sunt arhisuficienti pentru utilizarea specifică nişei din care face parte. Fiind mai uşoară (1210kg), compensează ezitările cutiei automate atunci când vrei să accelerezi rapid, dar este şi mai puţin stabilă în teren accidentat.

Am ieşit din DN1 spre Balta Doamnei şi am apucat să traversez pădurea Gherghita şi să apuc pe dealurile dimprejur. Acolo unde trenul de rulare ranforsat mi-a arătat de ce este în stare, chiar şi pe modelul 2WD. Macadamul este înghiţit fără stress, iar denivelările drumurilor de ţară nu sunt o problemă pentru suspensiile lui SX4. Totuşi, la modelul 2WD trebuie să fii atent să nu intri pe şleauri prea mari pentru că garda la sol de doar 175mm nu îţi va ierta greşelile.

Cutia automată are o treaptă „L” special gândită pentru a te descurca cu rampele accentuate fără a tura degeaba motorul, şi încă două care îţi permit să dozezi foarte bine răspunsul motorului în funcţie de gradul de dificultate a terenului. Când te saturi de ajustat treptele în funcţie de necesităţi, muţi înapoi în D şi îţi iei gândul de la schimbătorul de viteze. Este cea mai fericită îmbinare dintre o cutie de viteze automată şi un stil de condus tipic transmisiilor manuale. Pe autostradă însă motorul va sta turat cam sus iar asta înseamnă şi un consum mai mare de combustibil.

Ţinuta de drum a lui SX4 este avantajată şi de vizibilitatea bună, cât şi de poziţia mai înaltă la volan. Este un foarte reuşit compromis între stabilitate pe asfalt şi confort pe teren accidentat.

Interior sobru, cu imperfecţiuni

Interiorul este mai degrabă sobru şi simplist. Textilele şi plasticele sunt tari, iar asamblarea este bună doar aparent, căci în realitate bordul începe să zbârnâie neplăcut chiar şi pe drumurile relativ OK (lucru întâlnit la ambele echipări testate). În plus, la rulatul cu viteză, zgomotele aerodinamice sunt pregnante (forma înălţată a maşinii joacă aici un rol decisiv).

Din fericire Suzuki oferă o combinaţie negru-gri deschis care mai destinde atmosfera, precum şi un sistem audio reuşit, chiar dacă nu prea evoluat. În media clasei se înscriu şi locurile de stocare şi prestaţiile sistemului de climatizare, iar portbagajul de 270 de litri (625 cu bancheta rabatată) este suficient pentru necesităţile unei mici familii. Spaţiul în faţă este generos pentru 2 adulţi, însă în spate se va sta destul de înghesuit, spaţiul pentru genunchi, coate şi cap fiind doar în media clasei mici.
Am apreciat atât poziţia la volan cât şi ergonomia comenzilor, şoferul fiind bine răsplătit de către Suzuki pentru alegerea făcută. SX4 nu este obositor la drum lung, scaunele fiind bine profilate pentru a prelua tensiunile din zonă spatelui. Chiar şi pe drumurile denivelate, confortul rămâne la nivel înalt pentru această clasă. Asta când încetează din zbârnâit…

Costuri măricele pentru japoneză

Consumul anunţat de producător este de 7.2 litri de benzină în medie pentru modelul 1.6 2WD automat, şi de 5.5 litri/100km în medie pe modelul pe motorină 2.0 4WD manual. Pentru cei obsedaţi de consum, varianta pe motorină este aşadar obligatorie, mai ales pentru că în oraş SX4 1.6 trece binişor de cei 9.2 litri anunţaţi drept consum şi tinde spre două cifre: 12-13% (în funcţie de stilul de condus).

Preţul standard al modelului pe benzină cu transmisie automată este de 14.850 euro, iar cel al modelului 4WD pe motorină cu transmisie manuală este de 18.200 euro cu TVA inclus. Merită cei 3.400 de euro daţi în plus? Dacă vrei cu adevărat un model cu capabilităţi offroad, poate ar trebui să negociezi puţin la dealer. Autovehiculele Suzuki beneficiază de o garanţie de 3 ani sau 100.000 km, adică în media clasei.

Suzuki SX4 are totuşi tot ce-i trebuie pentru a fi pe placul celor care caută o maşină de clasă mică în stare să iasă de pe asfalt fără teamă. De asemenea, este o maşină potrivită, în versiunea cu transmisie automată, şi pentru persoanele care vor să îşi ducă copiii la şcoală sau să îşi care cumpărăturile cu o maşină în care să nu-şi facă griji atunci când trec peste şine de tramvai, gropi, crăpături în asfalt sau chiar piatră cubică desfundată din oraş. Desi are imperfecţiuni de asamblare, un consum şi un preţ cam măricel, SX4 mi-a demonstrat că nu trebuie neapărat să fii un SUV compact pentru a te descurca de minune atât pe asfalt şi în afara lui. Şi da, te va scoate de mână în fiecare weekend spre un nou loc de picnic!

SPECIFICAŢII TEHNICE SUZUKI SX4 1.6 AT 2WD ESP
Garda la sol 175 mm
Tracţiune 2WD
Lungime 4.120 mm
Lăţime 1.730 mm
Înălţime 1.605 mm
Ampatament 2.500 mm
Portbagaj 270/625 litri
Motor 1.586 cmc
Putere maximă 120 / 6.000 CP / rpm
Cuplu maxim 156 / 4.400 Nm/ rpm
Norma poluare Euro 5
Anvelope 205/60R16
Masa proprie 1.155/1.210 kg
Masa totală 1.650 kg
Acceleraţie 12,3 s / 0-100 km/h
Consum carburant urban 9,2l / 100 km
Consum carburant extra urban 5,9 l / 100 km
Consum carburant combinat 7,2 l / 100 km
Emisie CO2 165 g / km
Rezervor carburant 50 litri

Cele mai citite

Armata israeliană a lovit din nou fieful Hezbollah din Beirut

Armata israeliană a anunţat sâmbătă după-amiază o nouă lovitură asupra fiefului Hezbollah din Beirut, la o zi după un puternic bombardament asupra cartierului general...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...

Norvegia renunță la acordarea automată a azilului pentru refugiații ucraineni

Guvernul Norvegiei a anunțat vineri că încetează de îndată politica de acordare automată a azilului pentru refugiații ucraineni, marcând o schimbare semnificativă în abordarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă