16.9 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialSute de morţi în avalanşele din Afganistan

Sute de morţi în avalanşele din Afganistan

Aproximativ 125 de persoane au murit într-o serie de avalanşe produse în ultimele zile în Afganistan, cele mai grave incidente de acest fel înregistrate în ultimele trei decenii, informează Mediafax.

Avalanşele s-au produs în patru provincii din nord-estul Afganistanului, soldându-se cu 125 de morţi, a declarat Mohammad Aslam Syas, un oficial din Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor, conform The New York Times

Cele mai grave avalanşe au avut loc în provincia Panjshir, la circa 100 de kilometri nord-est de Kabul. O sută de case au fost distruse.

Avalanşele produse în provincia Dara au afectat aproximativ 600 de familii.

O altă zonă afectată este Valea Panjshir, unde avalanşa a dislocat şi stânci de mari dimensiuni, care au căzut în satele situate la poalele munţilor.

Potrivit experţilor, avalanşele sunt cele mai grave produse în Afganistan în ultimii 30 de ani.

Cele mai citite

Medic de la ATI, rănit grav într-un accident rutier. Se afla pe marginea drumului

Virginia Armega medic în cadrul secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a fost rănită în urma accidentului din localitatea Țicleni, care...

Furtul din umbră: ANAF dezvăluie cazuri de rambursări uriașe nedeclarate

Zeci de milioane de lei fără declarație fiscală, noua metodă de a recicla bani, prin plăți ramburs Vânzarea de articole de pescuit, lenjerii de pat,...

Accident cu trei persoane încarcerate pe un drum din Bihor

Un accident grav s-a produs între un microbuz și un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani pe un drum din județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă