Teoretic, toate aceste probleme ar fi trebuit rezolvate de la inceptul acestui an, cand au intrat noile prevederi privind cerintele tehnice de securitate privind echipamentele si instalatiile montate si utilizate in cadrul parcurilor de distractii si spatiilor de joaca.
In practica insa, problemele sunt departe de a fi fost rezolvate. Resposabilitatea pentru aceste echipamente este inca difuza, cele mai multe dintre ele sunt vechi de mai multe decenii si tot mai multe voci sustin ca rezolvarea reala va veni abia cand fiarele ruginite montate in anii '80 vor fi inlocuite cu echipamente moderne, conforme standardelor in vigoare.
Mai multe responsabilitati pentru proprietari
Principala modificare legala referitoare la aceste instalatii intrata in vigoare in acest an se refera la regimul de autorizare. „De la inceputul acestui an, echipamentele pentru spatiile de joaca concepute sau destinate pentru a fi utilizate in special de copii, la care intervine exclusiv greutatea sau forta fizica a fiintei umane, si destinate folosirii pe un spatiu colectiv de joaca, temporar sau permanent, nu mai necesita autorizatie de functionare de la ISCIR”, a explicat Catalin Brasoveanu, purtatorul de cuvant al Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR). Aceste echipamente trebuie insa sa respecte niste standarde precise. „De asemenea, detinatorii unor astfel de echipamente au obligatia, potrivit HG 1102 din 2002, sa-si autorizeze un responsabil tehnic la ISCIR, iar echipamentele sa le monteze si sa le puna in functiune cu un agent economic autorizat de aceeasi institutie”, a mai spus Brasoveanu. Lucrurile nu sunt insa foarte clare in privinta a ceea ce se intampla cu sutele de leagane, tobogane, carusele, montate in parculetele dintre blocuri in urma cu decenii, a caror proprietate (si implicit responsabilitate de intretinere) nu se grabeste sa o revendice nimeni. Teoretic, acestea ar trebui sa intre in responsabilitatea primariilor locale. Pe de alta parte, surse din ISCIR au recunoscut faptul ca si in vechea forma a legii, cand aceste echipamente locale trebuiau autorizate, autoritatile locale nu erau din cale afara de cooperante.
„Sunt sute de echipamente instalate care nu respecta standardele. Este vorba de multe echipamente vechi. Teoretic ar trebui inchise, dar nu poti face acest lucru daca nu pui ceva in locul lor. Ar mai fi probleme si in cazul unor echipamente noi, din productia locala, care au serioase deficiente de proiectare sau de executie. Responsabilitatea este a autoritatilor locale”, a fost de parere Marilena Stoica, director al unuia dintre principalii distribuitori de echipamente de joaca.
Pentru fiecare echipament instalat, legislatia in vigoare prevede ce conditii trebuie sa indeplinesc acesta si ce trebuie verificat periodic. De exemplu, suruburile si piulitele trebuie stranse, suprafetele trebuie vopsite si lacuite cel putin la fiecare trei ani, inaltimea maxima de cadere nu trebuie sa fie mai mare de trei metri, iar suprafetele de absorbtie a impactului trebuie sa aiba minimum 1,5 metri in jurul echipamentelor. O simpla privire aruncata spatiului de joaca din parcul de langa bloc arata ca echipamentele instalate abia daca indeplinesc unul sau doua din elementele obligatorii.
Standarde care trebuie indeplinite
– Inclinatia maxima a rampelor este de 6%.
– Fantele si spatiile deschise intre scandurile pentru suportul picioarelor nu trebuie sa fie mai mari de 8 mm.
– Peretii laterali ai rampelor trebuie sa aiba cel putin 100 mm inaltime pentru a evita rostogolirea in afara rampelor a scaunelor rulante. Ideal este ca marginile ridicate sa fie finisate intr-o culoare contrastanta fata de rampa pentru avertizarea copiilor.
– Pentru ca doua scaune sa treaca sau sa ramana unul langa celalalt, etajele trebuie sa aiba o inaltime de 1,8 m.
– Zonele de schimbare a directiei de mers, cele pentru opriri temporare, intrarile si iesirile echipamentelor de joaca trebuie sa aiba cel putin o suprafata de 1,5×1,5 m. Celelalte zone de tranzit trebuie sa aiba cel putin 1,2 m latime.
– Balustradele pentru zonele de cadere de 0,5 m pana la 1 m trebuie sa fie alese atent. Pentru a permite o prindere ferma acestea trebuie sa aiba un diametru de 22-55 mm.
– Se recomanda montarea de bariere protectoare sub forma unui perete cand inaltimea este mai mare de 0,6 m.
– Echipamentele de joaca, cum ar fi jocurile din scanduri pentru exterior, trebuie sa aiba obligatoriu o inaltime care sa permita accesul scaunului cu rotile.
– Suprafetele acoperite cu nisip trebuie sa fie dotate cu punti din lemn sau alte suprafete similare care sa asigure cai de acces alternativ si sigure catre celelalte echipamente.