Peste 400 de dosare ale unor pensionari din Bistrita-Nasaud contin date eronate. Potrivit directorului interimar al Casei Judetene de Pensii, Teodor Chiciudean, informatia a parvenit de la Casa Nationala de Pensii, unde s-a inceput introducerea in baza de date electronica a persoanelor care primesc mai multe pensii. Din cele circa 7.000 de persoane din judet care se afla in aceasta situatie, in dosarele a circa 400 s-au gasit date diferite, respectiv greseli legate de ortografierea numelui, a codului numeric personal sau a datei de nastere. Nu au lipsit nici informatiile eronate despre adresa la care persoana respectiva primeste pensia, respectiv aceeasi strada, dar la numere diferite.
„Am cerut primariilor din judet sa ne trimita informatii clare referitoare la pensionarii aflati in astfel de situatii. In unele cazuri, este explicabila eroarea prin aceea ca s-au studiat documente vechi, in care abia se mai vedea scrisul. Din fericire, insa, la sate, postasul ii cunoaste pe toti, asa ca, desi un pensionar putea primi doua pensii la doua adrese diferite, acest lucru nu insemna ca noi returnam banii pe motiv ca nu am gasit destinatarul”, a mai spus Chiciudean.