Cu câteva săptămâni înainte de momentul la care ar trebui ca sistemul de încălzire centralizată să funcționeze din plin, perspectivele sunt sumbre, pentru că aproximativ 500 din cele 700 de asociații de proprietari din Galați nu vor primi apă caldă și energie termică din cauza datoriilor către regia Apaterm SA. Administratorul special al Apaterm, Cristian Istrate, a anunțat că societatea va face tot ce este posibil pentru recuperarea datoriilor.
„Nu se mai poate. Ori închidem termia în Galaţi, ori se înţelege că un serviciu pe care l-am primit trebuie să-l plătim. Avem înţelegere. Dacă vin şi plătesc integral baza, li se anulează penalităţile. Nu cred că există o facilitate mai mare. Avem toată deschiderea, să vină să facă eşalonări cu noi, orice, dar să vedem că vin şi fac primii paşi spre noi. Acolo unde nu se va face niciun pas către noi, o vom lua pe calea legală, dar pe calea legală aia urâtă, până în pânzele albe, şi cineva trebuie să răspundă pentru banii ăia care nu se regăsesc. Fluxul dintre noi şi asociaţii se va regulariza, trebuie doar câteva exemple”, a declarat Istrate.
Apaterm a obţinut, numai în acest an, sentinţe definitive şi irevocabile în 262 de dosare, în care are de executat 5,6 milioane de lei. Potrivit administratorului special al Apaterm, ”din peste 700 de asociaţii din Galaţi, doar 200 sunt cu datorii mici către Apaterm sau la zero”. Aceste 200 de asociații sunt cele care vor primi în mod sigur apă caldă și căldură. Printre datornici sunt și 24 de asociaţii cu procent de executare de peste 100%. La două dintre aceste asociații, 576 şi 507 B, cea mai veche factură neîncasată este din 2001. Asociaţia 596, care are o datorie totală de 341.000 de lei, a reuşit ”performanța” să plătească în ultimele șase luni doar 50 de lei, deși asociaţia are 46 de apartamente racordate.
Cei cu facturile la zi, victime colaterale
Administratorul Apaterm recunoaște că bun-platnicii din cadrul asociaţiilor cu datorii vor suferi şi ei în cazul opririi apei la nivelul întregii asociaţii. „Când vom avea distribuţie pe orizontală, atunci vom putea lua individual măsura debranşării. Deocamdată, din cauza a doi, trei, patru rău-platnici pe o scară, pot suferi ceilalţi. Acesta-i sistemul în care suntem organizaţi, n-am cum să-i tai căldura unui singur om dintr-un bloc care nu şi-a plătit”, a spus Istrate.
Primarul Galațiului: „Să plătească facura curentă“
Situația este alarmantă și din punctul de vedere al primarului Galațiului, Marius Stan, care face apel la gălățeni să își plătească măcar facturile curente pentru ca sistemul să poată să funcționeze: ”Este alarmant, pentru că, în pofida măsurilor luate de conducerile Apă Canal și Apaterm, gradul de încasare este tot unul execrabil. Și cu această ocazie fac apel la gălățeni și sper să înțeleagă că fără plata unui serviciu nu poate funcționa acel serviciu. Ceea ce s-a schimbat față de anii trecuți când totuși a mers, dar a mers așa, cu minciună colectivă, este faptul că Romgaz-ul este listat la bursă și are management străin, 51%, iar străinii nu concep să nu îți plătești factura la gaze.
Văzând cum funcționează sistemul la noi, că lumea continuă să nu plătească, că CET-ul este în imposibilitatea să plătească factura la gaze, Romgaz-ul îi livrează gazul cu plata în avans. Dacă nu dai înainte banii, nu îți dau niciun metru cub de gaz. Fără gaz, sistemul nu poate funcționa și e păcat, pentru că avem o majoritate de bun-platnici și o minoritate care nu plătesc. Asta se întâmplă datorită modului în care funcționează sistemul centralizat, pentru că nu e dezvoltat și pe orizontală și nu sunt posibile contorizarea individuală și debranșarea individuală. Încă o dată o spun, avem cadrul legal în care să le putem da căldură gălățenilor, dar cu o singură condiție, să plătească. Să plătească factura curentă pentru că acea factură se întoarce în plata gazului. Este cea mai gravă problemă pe care o avem noi, actuala administrație. Toți ceilalți, de până acum, au închis ochii și au spus: «Lasă, că merge și așa». Ei bine, uite că nu mai merge. Spuneți-mi unde, în toată lumea, cineva tot îți furnizează un serviciu și nu îți cere să plătești”, ne-a declarat primarul.
În luna iunie, Apaterm avea de încasat de la asociaţiile de proprietari 154,9 milioane de lei, din care 72,8 milioane de lei reprezintă valoarea totală a facturilor neîncasate, iar restul de 82 de milioane reprezintă penalităţi. Valoarea totală a facturilor neîncasate a înregistrat cele mai mari creşteri în perioada 2003-2005 şi începând din 2009. În 2002, Apaterm avea de încasat o datorie de bază de 25,65 milioane lei şi penalităţi de 5,37 milioane. În 2003, valoarea facturilor neîncasate s-a dublat, ajungând la 50,95 milioane lei, iar penalităţile la 13,22 milioane lei. După 2004, an în care cuantumul facturilor neîncasate a stagnat, a urmat o nouă creştere, în 2005 acesta ajungând la 64,1 milioane lei, iar penalităţile la 26,38 milioane. Începând din 2009, creşterile facturilor neîncasate şi ale penalităţilor au scăpat de sub control. Facturile neîncasate au ajuns la 88,37 milioane în 2012 şi la 88,56 milioane în 2013, iar penalităţile au ajuns la 81,33 milioane în 2012 şi la valoarea-record de 87,54 milioane lei în 2013. În acest an, valoarea facturilor neîncasate a scăzut cu şapte milioane, ajungând în iunie la 81,32 milioane lei, iar penalităţile au scăzut la 78,02 milioane.
Cine are datorii
O analiză realizată de Apaterm pe un eșantion de 19.000 de apartamente a conturat, din punct de vedere social, fenomenul acumulării de la an la an a datoriilor la întreţinere. Concluzia este că, în timp ce familiile formate din 2-4 persoane înregistrează datorii de aproximativ 1.000 lei pe membru de familie, în cazurile familiilor numeroase, formate din 6-9 persoane, datoriile sunt, în medie, de cel puţin 3.000 de lei pentru fiecare membru de familie. O categorie aparte este aceea a persoanelor plecate la muncă în străinătate. Din cele 19.000 de apartamente din eşantion, erau nelocuite 2.453 de apartamente, din care numai 473 nu aveau nici o datorie. Pentru restul de 1.980 de apartamente pustii, proprietarii aveau de achitat o datorie totală de 4,2 milioane de lei, media fiind de 2.155 lei. Un număr de 4.493 de apartamente erau locuite de persoane singure, din acestea, numai pentru 1.451 fiind achitate facturile la zi. În cazurile celorlalte 3.042 de apartamente, proprietarii datorau Apaterm 6,4 milioane de lei, media datoriilor fiind de 2.098 lei. Familiile formate din două, trei sau patru persoane au cea mai scăzută datorie pe membru de familie. Media datoriilor „per capita” în cazul unui apartament locuit de două persoane era de 1.116 lei, în timp ce în cazul apartamentelor locuite de trei persoane media era de 1.068 lei.
În cazul apartamentelor locuite de patru persoane media datoriilor „per capita” era de 1.073 de lei. Începând cu familiile de la cinci persoane în sus asistăm la o creştere a datoriilor „per capita”. Acestea erau de 1.234 lei în cazurile familiilor formate din cinci persoane şi de 3.121 lei pentru şase persoane. Nivelul datoriilor către Apaterm era la fel de ridicat şi în cazurile familiilor de şapte persoane (3.467 lei), de opt persoane (3.160 lei) şi nouă persoane (3.249 lei).