0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialVictor Ponta, audiat la sediul DNA, în dosarul S.C. Hidro Prahova

Victor Ponta, audiat la sediul DNA, în dosarul S.C. Hidro Prahova

Fostul prim-ministru Victor Ponta a ajuns, joi, în jurul orei 13.00, la sediul DNA Ploieşti, unde este audiat ca martor în dosarul de deturnare de fonduri europene, în care este vizat și cumnatul său, Iulian Herțanu, informează Mediafax.

Cercetările în dosarul Herțanu au început în februarie 2015, când procurorii DNA Ploiești au dispus începerea urmăririi penale față de cumnatul fostului premier Victor Ponta, dar și față de alte persoane, între care deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și angajați ai SC Hidro Prahova, societate prin care de derulează proiectul cu fonduri europene care face obiectul anchetei.

DNA susține că în perioada 2011 — 2015 Iulian Herțanu — administrator de drept și, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al SC Grossman Engineering Group SRL, respectiv angajat al CVR Asfalt Construct Group SRL, Vladimir Ciorbă — administrator/ asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL și CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL și Mihail Coman — administrator/ asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA (în calitate de consilier al directorului general) au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și însușirii nelegale a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

De asemenea, aceștia ar fi urmărit sustragerea de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupului au deturnat din cadrul proiectului și și-au însușit în interes propriu suma totală de 7.797.410 lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând un procent de aproximativ 54% din totalul sumelor ce au fost identificate ca fiind achitate de SC Grossmann Engineerig SRL către ‘partenerii’ la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări) și s-au sustras de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 lei.

Contractul având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic’ a fost atribuit de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL, contract fiind semnat la data de 13 ianuarie 2012.

Lucrările de la Comarnic fac parte dintr-un proiect mai amplu finanțat de Uniunea Europeană a cărui valoare este de aproximativ 200 de milioane de euro.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă