Reprezentanții trustului Intact se întâlnesc, vineri, la ora 12.00, cu oficiali din Ministerul Finanțelor Publice, la sediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit paginii oficiale de Facebook a Fiscului.
Potrivit sursei citate, la discuții vor participa președintele interimar al Fiscului, Daniel Diaconescu, reprezentanții Antenelor și oficiali din MFP, cât și șeful Cabinetului ministrului, Vlad Voiculescu.
„Președintele ANAF, domnul Daniel Diaconescu, a dat curs solicitării transmise de domnul Sorin Alexandrescu, director general Antena TV Group SA, și domnul Mihai Gâdea, director general Antena 3, și i-a invitat pe reprezentanții legali ai grupurilor media pentru discuții astăzi, 19 februarie, la ora 12.00, la Ministerul Finanțelor Publice”.
Tot vineri, în Piața Constituției va avea loc un miting organizat de Antena 3, între orele 15.00 și 18.00, informează Agerpres. Potrivit purtătorului Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, organizatorul a estimat prezenţa la adunarea publică a circa 5.000 de persoane.
Citește și: Miting Antena 3, în Piața Constituției
Imobilele în care îşi desfăşoară activitatea posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie evacuate în termen de cinci zile, în urma notificării primite, luni, de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, care pune în executare sentinţa penală din 2013, rămasă definitivă.
Citește și: Reacția CSM, în cazul evacuării Antenelor: Declarațiile politicienilor afectează independența justiției
În august 2014 Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare, şi pe Corneliu Popa, fost director al Agenţiei Domeniilor Statului, la opt ani de închisoare.