Pe holurile Palatului Parlamentului au fost expuse, vineri, mai multe fotografii cu adolescente și femei tinere în ipostaze diferite din viaţa de zi cu zi. Pe un câmp, în apusul soarelui, zâmbeşte larg, cu ochii închişi, o brunetă cu batic pe cap. În altă poză o fată stă cu chipul în mâini pe scaunul din bucătărie. O tânără are corpul încordat și prins strâns cu sfori în timp ce încearcă să escaladeze o stâncă.
Toate fetele din fotografii au fost suprinse din profil, în noapte, în mişcare, sau cu chipul acoperit, pentru a le proteja, deoarece sunt tinere care au fost forţate să îşi vândă trupul. Fotografiile au realizate pe parcursul a mai multor ani, multe dintre ele în adăpostul Reaching Out Romania.
Expoziţia intitulată „Speranţa, cuvântul care valorează mai mult decât 1000 de imagini” documentează vieţile în centrul Reaching Out ale tinerelor care au fost victime ale traficului de fiinţe umane, în procesul lor de a pune această traumă în spatele lor şi de a se transforma în nişte supravieţuitoare.
Peste 500 de femei traficate și-au găsit liniștea în adăpostul Reaching Out și au reușit să se reintegreze în socient. Un procent copleşitor de 86 % dintre femeile asistate de asociaţie sunt complet reintegrate social şi în legătură cu centrul. Mai mult, 90 % au depus mărturie împotriva tranficanţilor, ceea ce a dus la condamnarea vinovaţilor în toate aceste cazuri. E o luptă grea dusă de Reaching Out şi fondatoarea asociaţiei, Iana Matei, de 17 ani.
Mai asemănătoare cu noi decât credem
Fotograful antropolog, Adrian Câtu, spune că a fost greu să redai emoţia acelor momente atunci când nu poţi vedea chipuri. Ce l-a surprins pe fotograf a fost că fetele nu sunt atât de diferite de orice altă persoană, după cum se aştepta, că au pasiuni şi vise, şi cumva viaţa lor a luat o altă turnură. Adrian spune că a fost greu să se aproprie de fete suficient încât să le poată surprindă emoţiile în fotografii şi în acelaşi timp să păstreze distanţa astfel încât să nu rănească nişte fete deja fragile emoţional.
„Proiectul a început în 2010. Am mers într-o tabără organizată de Iana pentru fetele de la centru şi a început. Mi-a rămas în minte supriza, că au fost alt gen de persoane decât ceea ce mă aşteptam eu. Mă aşteptam să fie foarte diferite de mine, să nu avem nimic în comun, dar nu a fost aşa, am putut să relaţionez cu ele şi să descopăr că avem foarte mult lucruri în comun. De atunci ori de câte ori am fost centru am continuat să fotografiez. A fost şi este un proiect greu. Încărcătura emoţională a fost foarte puternică pentru mine şi nu am pus-o în cuvinte, am încercat să o arăt prin imagini”.
Iana Matei a spus că, deseori victimele sunt prezentate ca nişte persoane învinse, bătute de soartă şi poate naive şi ne-a îndemnat să ne întoarcem privirea către fotografii şi să le aplaudăm curajul.
„ Aceşti copii dau dovadă de putere şi caracter pentru a aduna cioburile vieţilor lor marcate de stigmat şi a găsi tăria de a merge mai departe”, a subliniat Iana.
NU trafic de carne de vie. Sunt fiinţe umane
Două lucruri o deranjează pe Iana Matei cu privire la modul în care se vorbeşte despre victimele traficului uman, sintagma „trafic de carne vie” şi eticheta „prostituate”.
„Sunt fiinţe umane care au fost supuse celei mai îngrozitoare forme de exploatare care există. Li s-au luat trupurile, singurul lucru care îţi aparţine în totalitate. E al nostru. Ele nici asta nu mai au, au fost în ultimul hal de umilite şi au găsit puterea să se ridice”, explică Iana.
Expoziţia de vineri a fost organizată cu scopul de a atrage atenţia asupra acestui fenomen, pentru a se conştientiza că sunt oameni implicaţi în lupta împotriva traficului de fiinţe umane. Deoarece ceea ce face Asociaţia Reaching Out Romania nu este considerată prevenţie, în 17 ani nu a accesat niciun fond public.
În prezent, se lucrează la organizarea unui grup de lucru parlamentar în vederea armonizării legislaţiei, astfel încât copiii care astăzi cad pradă traficanţilor să aibă şansa la o viaţă normală şi integrare socială. Iana Matei spune că nu există o legislaţie coerentă cu privire la traficul de fiinţe umane.
„ În ceea ce priveşte traficul avem legea 678, care vorbşete de trafic în general, în ceea ce priveşte victimele avem legea 211, pentru copii avem legea 272 care vorbeşte despre drepturile copiilor din centrele de plasament. Nu poţi să pui victimele traficului în centre de plasament pentru că au nevoie de protecţie mai mare, consiliere psihologică de specialitate, protecţie fizică, în sensul de a merge la şcoală cu ele pentru a se asigura că nu le urmăresc traficanţii. Nu avem o legislaţie. Avem mai multe trimiteri, articole din mai multe legi, şi o hotărâre care este atât de stufoastă că nimeni nu o citeşte, avem standarde speciale, dar nu avem experţi la Protecţia Copilului pentru copii traficaţi, şi din cauza asta copii cad printre crăpăturile sistemului. Nu vreau ca soarta lor să fie hotărâtă de un funcţionar de la Protecţia Copilului, vreau ca un judecător să decidă ce se va întâmpla cu acel copil mai departe, dacă se întoarce în familie, dacă stă într-un centru…Vrem să lucrăm la nivel de reintegrare.”, a subliniat pe un ton blând, care a repetat de prea multe ori că este nevoie de o legislaţie funcţională pentru persoanele care cad pradă traficului de fiinţe umane.
Traficantul, un om de afaceri bine orientat
Am întrebat-o pe Iana care este profilul unui traficant. Răspunsul scurt, poate cinic, dar real din perspectiva cuiva care lucrează zilnic cu victime ale traficului, victime pe care le învaţă să îl ierte pe cel care a traficat-o pentru a se putea vindeca, a fost:
„Traficantul este un om de afaceri bine orientat. ”
De multe ori părinţii sunt implicaţi în ceea ce li se întâmplă copiilor, fie primesc bani, fie îi trafichează chiar ei, fie bănuiesc că li se întâmplă ceva, dar nu iau măsuri. Adevărul este că Iana a văzut fete care au fost vândute pentru doi lei, pentru 200 de lei, sau pentru un pachet ţigări.
În ceea ce priveşte pedepsele, Iana spune că şi-ar dori ca un traficant care a forţat să se prostitueze 10 tinere, spre exemplu, să i se adune pedeapsa pentru fiecare fată în parte şi să petreacă acei ani în închisoare. Mai mult, ar trebui să fie confiscat fiecare ban pe care l-a făcut de pe urma fetelor.
Programul de la centrul Reaching Out presupune casă, masă, şcoală, meditatori, asistenţă medicală, asistenţă psihologică, asistenţă în găsirea unui loc de muncă, cursuri de formare profesională, tot ce înseamnă echiparea unui copil astfel încât să nu mai depindă de nimeni.
„O familie”, spune Iana.
Un David blond cu ochi albaştri împotriva unui Goliat uriaş
Ambasadorul Olandei în România Matthijs Von Bonzel, prezent la expoziţie, a subliniat că „activităţile de prevenţie şi conştientizare joacă un rol decisiv în lupta împotriva traficului de persoane, în condiţiile în care este a doua cea mai profitabilă infracţiune din lume”.
În 2014, 36 % dintre victimele traficului de persoane sunt minore.
„Iana a fost foarte activă şi vocală în combaterea traficului de persoane, cu ea ca partener sunt sigur că lupta poate fi continuată. Încercăm să găsim soluţia ideală pentru a combate traficul de fiinţe umane. Nu am ajuns încă la soluţia salvatoare. E o problemă a societăţii umane şi nu va putea fi vreodată eradicată complet. Ea a fost partenerul nostru în România şi ea a reuşit să ajungă şi la politicieni, ceea ce este important.”, a subliniat ambasadorul.
Andreea Câtu, sau Andi, lucrează cu Iana Matei la centrul Reaching Out şi a comparat bătălia dusă de Iana cu cea purtată de David împotriva lui Goliat. Sorţii nu sunt în favoarea Ianei, dar asta nu înseamnă că nu va câştiga.
„Indiferent de cât de greu i-a fost, şi a fost uneori în situaţia de nu şti dacă are ce să pună pe masă atât fetelor, cât şi familiei ei, nu s-a dat niciodată bătută. Am fost uimită de energia ei”, a subliniat Andi.
Fetele care părăsesc centrul ţin legătura cu Reaching Out şi cu Iana prin telefon, mesaje, Facebook. Unele s-au căsătorit şi au acum copii lor, care datorită programului de la Reaching Out nu vor ajunge victime ale traficului, altele nu vor să audă de căsătorie şi s-au dedicat carierei. Indiferent de decizia pe care au luat-o, când te uiţi la fotografii nu vezi tristeţe, lacrimi şi o viaţă dărâmată, ci speranţă şi curaj pentru a lua de la capăt într-o lume în care statisticile arată că media de vârstă a persoanelor care cad pradă traficului de fiinţe umane scade mult sub 14 ani.
