Conducerii de la U-Mobitelco Cluj ii este teama ca CSU Ploiesti va trata lejer meciul de astazi, cu CSU Sibiu.
In etapa a 25-a a Diviziei A la baschet masculin va avea loc un meci care ar putea influenta cursa pentru ocuparea locului doi la finalul sezonului regulat. In Sala Sporturilor "Olimpia", din Ploiesti, campioana ultimilor cinci sezoane, CSU Ploiesti, o va intalni pe CSU Sibiu, o formatie care vine dupa doua infrangeri consecutive. In mod normal, la forma pe care o traverseaza in acest moment, prahovenii i-ar invinge pe ardeleni si proaspat treziti din somn. Insa, la fel ca in fotbal, unde scandalurile cu valize si blaturi sunt la ordinea zilei, exista destule voci care spun ca gazdele din aceasta seara o vor lasa mai moale. Motivul ar fi acela ca, o eventuala victorie a sibienilor ar incurca-o serios pe rivala ambelor echipe, U-Mobitelco Cluj, in lupta pentru ocuparea locului secund.
Cum ploiestenii nu mai pot pierde primul loc in clasament, ei ar putea sa nu mai aiba aceeasi concentrare si determinare pentru a castiga meciul cu Sibiul. De altfel, de acest lucru ii este frica si antrenorului celor de la U-Mobitelco, Tab Baldwin, care exclude, totusi, varianta unui aranjament intre cele doua formatii. "Este foarte interesant ce gandesc jucatorii ploiesteni, pentru ca au ajuns in situatia in care pot controla ce se intampla in campionat. Sibienii sunt capabili de un joc foarte bun, insa, in mod normal, Ploiestiul nu are cum sa nu castige aceasta partida. Trebuie sa si vrea asta cu adevarat. Nu ma gandesc ca ar putea fi vorba de o intelegere, insa jucatorii prahoveni se pot gandi ca, pentru ei, nu este un meci prea important si ar putea sa nu dea totul pe teren", a spus tehnicianul clujenilor. Ploiestenii ii linistesc, insa, pe clujeni si promit ca vor juca pe bune cu CSU Sibiu. "Nu-mi fac probleme in privinta victoriei", a spus antrenorul campioanei, Vladimir Arnautovic.