Asa a spus Adrian Nastase dupa ce a iesit din sediul CNSAS si, evident, dupa ce si-a vazut dosarul adus de la SRI. Cand am auzit o asemenea exclamatie venita din partea unui fost inalt demnitar, n-am prea inteles la inceput mare lucru. Adica in ce sens e socata domnia sa? Nu recunoaste ce a facut? Fusese pana in acel moment amnezic, iar in clipa confruntarii cu buclucasele hartiute i-a fost azvarlit in fata tot trecutul? Nu, nici vorba. Adrian Nastase era socat de ce i se facuse, nu de ce facuse el. Cu alte cuvinte, dosarul lui, tinut sub cheie pana acum, nu este al unui colaborator al Securitatii, ci al unui urmarit de aceeasi institutie. Asadar, nu a fost o unealta a defunctului regim, ci o victima. Teribil! Iar prostii de noi am crezut exact pe dos! Si Vadim Tudor a spus acelasi lucru: eu, om al Securitatii? S-avem pardon! Eu am fost urmarit de catre Securitate, poterele au stat pe urmele mele tot timpul. Daca asa stau lucrurile, atunci Adrian Nastase este un veritabil disident. Si N. Steinhardt a avut dosar de urmarire informativa. Ce diferenta mai e atunci intre el si rotofeiul nostru politician? Nici una, logic!
Din datele pe care CNSAS le-a furnizat pana in prezent, reiese ca, dintre politicienii nostri care pana acum nici nu voiau sa auda ca le-ar putea fi cercetate dosarele, mai multi par sa fie cei urmariti decat cei propriu-zis racolati in retea, cu nume de cod! Fara comentarii!
Confuzia e delicioasa, specifica noua. Cu cat persoana din fostul regim avea un rang mai inalt si, deci, se bucura de anumite privilegii, cu atat era mai urmarita de Securitate. Nu e nici un secret ca membri din CC, din cauza climatului de suspiciune generalizata ce domnea la sfarsitul anilor '80, aveau dosare de urmarire informativa, altfel spus erau supravegheati. Ion Iliescu, cat a fost prim-secretar, s-a aflat sub urmarire. Dupa ce a cazut in dizgratie, urmarirea, logic, s-a mentinut. Toti cei din anturajul sau erau la randul lor urmariti. Impingand lucrurile pana la absurd, se poate spune ca si Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, buldogul din cusca inculpatilor din ianuarie 1990, era urmarit de oamenii sai sau de oamenii lui Iulian Vlad, seful Securitatii, dupa cum acesta din urma era vegheat de oamenii lui Postelnicu. Sistemul comunist era in asa fel conceput incat nimeni nu avea cum sa scape de o pereche de ochi atintiti asupra lui. Lavrenti Beria, vestitul zbir al lui Stalin, inainte de a fi executat, a spus ca fusese cel mai urmarit om din tot URSS-ul. De necrezut!
Dupa ce s-a schimbat macazul istoriei, toate aceste dosare sunt in asa fel intrebuintate incat pot sa-i prezinte pe cei pretins urmariti in culorile victimei sau ale persecutatului politic.
Adrian Nastase e socat, adica fericit! Ce ati crezut, stimabililor, despre mine, ca as fi fost turnator? Au contraire, pe mine m-au turnat, pe mine m-au hingherit, mie si iubitei mele Dana ne-au facut viata un iad!
Intr-adevar, suntem si noi socati. Caracatita dosarelor se incolaceste in jurul bietului nostru creier si suge orice capacitate defensiva, adica putinta de a avea o judecata de bun-simt. Adrian Nastase si altii ca el, cu dosare deschise precum un prohab larg, de unde iese la iveala tineretea lor revolutionara, vine in fata noastra, a reportofoanelor, a camerelor de filmat, si ne socheaza cu socarea lui.
Oricum l-ai intoarce, cade tot in picioare. In asemenea conditii, bietul Corneliu Coposu, fiindca a fost nevoit sa faca un raport Securitatii, apare mult mai vinovat decat ferchesul fost demnitar. Spre el se indreapta degetul incriminator, asa se scrie istoria, pata de cerneala de pe sufletele noastre e groasa ca un scuipat.
