Omul de afaceri britanic Chris Hohn va trebui să-i plătească fostei sale soții, Jamie Cooper-Hohn, 337 de milioane de lire (425 de milioane de euro), aceasta fiind cea mai mare sumă obținută până în prezent în Marea Britanie în cadrul unui proces de partaj după un divorț, relatează AFP.
Acordul, detaliat într-o hotărâre judecătorească, ar mai putea suferi modificări de ultimă oră până la publicarea sa în 12 decembrie, precizează Reuters.
Născută în SUA, Jamie Cooper-Hohn, de 49 de ani, a pretins jumătate din avere fostului ei soț, un renumit manager de fonduri de investiții, dar Chris Hohn (48 de ani) a acceptat să dea numai un sfert, susținând că el a avut o contribuție mult mai mare la realizarea avuției comune, estimate la 700 de milioane de lire.
Cei doi s-au cunoscut la Harvard, în perioada studenției și au divorțat în 2012, după 17 ani de căsătorie. Ei sunt părinții a patru copii. Soții Hohn au fondat împreună asociația de caritate 'The Children's Investment Fund Foundation', având ca scop ajutorarea populației din țările în curs de dezvoltare, și au fost renumiți pentru generozitatea donațiilor pe care le-au făcut de-a lungul timpului.
Suma obținută de Jamie Cooper-Hohn depășește precedentul record în domeniu înregistrat în Marea Britanie în 2011, când miliardarul rus Boris Berezovski (decedat între timp) a dat după divorț fostei soții aproximativ 275 de milioane de euro.