-1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialSucevenii ar putea rămâne fără căldură

Sucevenii ar putea rămâne fără căldură

Producătorul de energie termică din Suceava, Bionergy SRL, a informat, luni, Primăria Suceava că, dacă nu primește subvenții, va sista furnizarea căldurii. Compania a arătat că nu mai poate finanţa achiziţia de masă lemnoasă pentru producerea agentului termic, relatează Mediafax. 

Reprezentanţii Bionergy SRL Suceava au transmis că societatea a finanţat, prin efort propriu, un timp îndelungat, asigurarea încălzirii şi apei calde menajere în municipiu. 

Astfel, se subliniază că situaţia dificilă a fost generată de firma de distribuţie Termica SA, care este în faliment, iar până în 30 iunie 2015, când a fost anunţat falimentul, valoarea facturilor neîncasate se ridica la 20 de milioane de lei, alte sume importante fiind cheltuite de producător din 1 iulie până în prezent.

Firma reiterează că furnizează energie termică la cel mai mic preţ din ţară, de 116 lei/gigacalorie.

În adresă se mai arată că situaţia financiară critică a societăţii face imposibilă continuarea producerii de agent termic pentru asigurarea încălzirii şi apei calde menajere în municipiu.

Bionergy SRL Suceava precizează că Guvernul permite administraţiilor locale să obţină împrumuturi în condiţii avantajoase de la Trezorerie pentru asigurarea cheltuielilor pentru producerea energiei termice în sezonul rece şi că, până acum, municipiul Suceava nu s-a folosit de această facilitate.

„În acest context, Bionenergy Suceava SRL este nevoită să reducă, în prima etapă, livrarea energiei termice pentru o perioadă de 15 zile, după care va sista furnizarea agentului termic”, se mai arată în adresa semnată de directorul Bioenergy SRL, Vasile Ilie.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a propus un proiect de hotărâre pentru accesarea unui împrumut de la Trezorerie de 5 milioane de lei cu care să se achite, în avans, subvenţia pentru producerea energiei termice pentru lunile noiembrie şi decembrie, dar Consiliul Local Suceava a decis să amâne dezbaterea proiectului.

Consilierii PNL din CL Suceava au apreciat că nu este oportună obţinerea unui credit pentru consum şi consideră că municipalitatea poate accesa împrumuturi doar pentru proiecte de dezvoltare.

Consilierii PSD au solicitat amânarea dezbaterii proiectului, în condiţiile în care nu este clar dacă municipalitatea poate finanţa o activitate în întregime privată, atât producătorul de energie termică, cât şi distribuitorul, fiind firme private.

La Suceava, aproximativ 19.000 de locuinţe, adică mai puţin de jumătate din totalul celor din municipiu, sunt racordate la sistemul centralizat.

Cele mai citite

Firmele mici trebuie să se adapteze rapid la interacțiunile fiscale cu ANAF

De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici din România sunt obligați să transmită fișierul standard de control fiscal (SAF-T) Fișierul standard de control fiscal SAF-T...

Jurgen Klopp își exprimă speranța că Mohamed Salah va rămâne la Liverpool

Jurgen Klopp, noul director mondial pentru fotbal al Red Bull, a declarat că își dorește ca Mohamed Salah să-și prelungească contractul cu Liverpool, subliniind...

Peste 20.000 de români au beneficiat de despăgubiri prin asigurările de viață, conform UNSAR

Raportul UNSAR arată că asiguratorii din România plătesc despăgubiri în valoare de 5,2 milioane de euro, în fiecare zi calendaristică Asigurările de viață oferă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă