6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialSuceava: Două mii de lei şi peste trei mii de euro, furaţi...

Suceava: Două mii de lei şi peste trei mii de euro, furaţi dintr-o biserică

O cutie ce conţinea peste 3.000 de euro şi o mie de lei, dar şi alţi 2.000 de lei aflaţi între paginile unei cărţi de cult dintr-o biserică din cartierul sucevean Burdujeni au fost furaţi de persoane neidentificate, cutia fiind găsită cu ajutorul unui câine poliţist având conţinutul intact, scrie Mediafax.

Inspectorul de poliţie Ionuţ Epureanu, din cadrul IJP Suceava, a declarat că furtul a fost sesizat, marţi, de preotul bisericii Sf. Gheorghe din cartierul sucevean Burdujeni.

Poliţiştii au constatat că hoţii au forţat o uşă laterală a bisericii, au intrat în altar, unde au răvăşit mai multe lucruri, iar dintr-o carte bisericească au luat 2.000 de lei.

Ei au intrat apoi în biroul preotului, de unde au furat o cutie metalică în care se aflau 3.250 de euro, o mie de lei şi diverse documente.

Echipa operativă din cadrul Poliţiei Suceava cu ajutorul unui câine poliţist au găsit cutia metalică abandonată pe un teren viran la aproximativ 40 de metri de biserică, din care nu lipsea nimic.

Epureanu a spus că în acest caz se fac cercetări pentru identificarea autorilor acestui furt calificat.

Cele mai citite

Horoscop 25 decembrie 2024. Atmosfera pare apăsătoare

Horoscop 25 decembrie 2024. Astăzi, atmosfera pare apăsătoare, influențând fiecare zodie într-un mod unic. Horoscop 25 decembrie 2024 România Liberă îți prezintă horoscop 25 decembrie 2024....

Crăciunul aduce bucurie pentru peste 700.000 de români cu nume de sărbătoare

Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun, conform datelor furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanei din cadrul Ministerului Afacerilor...

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...
Ultima oră
Pe aceeași temă