-0.8 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSpecialSuceava: Anchetă în cazul unui pacient mort la mai puţin de 24...

Suceava: Anchetă în cazul unui pacient mort la mai puţin de 24 de ore de la internare

Colegiul Medicilor Suceava şi Direcţia de Sănătate Publică vor face anchete în cazul unui pacient de 47 de ani, care a murit la mai puţin de 24 de ore de la internarea în Spitalul Municipal Rădăuţi, informează Mediafax.

Directorul medical al Spitalului Municipal Rădăuţi, medicul Liviu Dubei, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că un pacient în vârstă de 47 de ani, din comuna Marginea, judeţul suceava, a venit, în 8 martie, la Spitalul Municipal Rădăuţi cu febră şi tuse, iar după ce a fost consultat de către medicul de gardă de la Compartimentul de Primire a Urgenţelor a fost direcţionat spre Secţia de Boli Infecţioase, unde exista o linie de gardă comună Pneumologie – Boli Infecţioase.

Dubei a spus că pacientul a fost consultat de către un medic pneumolog care l-a diagnosticat cu infecţie acută a căilor respiratorii superioare şi i-a prescris tratament la domiciliu, recomandându-i să revină a doua zi la spital pentru investigaţii suplimentare, respectiv o radiografie pulmonară.

Directorul medical al Spitalului Rădăuţi a mai spus că pacientul a revenit în data de 9 martie şi a făcut radiografia pulmonară.

„Pe radiografia pulmonară era aspect de bronho-pneumonie, iar medicii au luat decizia de internare a pacientului în secţia de Pneumologie”, a explicat Dubei, care a precizat că din discuţiile cu cei trei medici pneumologi în cazul acestui pacient s-a suspectat o bronho-pneumonie de natură virală.

El a spus că prima doză de antibiotic i-a fost administrată pacientului în jurul orei 14,00, iar în jurul orei 21.00, întrucât bolnavul avea febră, i s-a administrat un medicament antitermic.

Dubei a precizat că starea pacientului a fost stabilă până în jurul orei 2.00 noaptea (n.r. – în noaptea de 9 spre 10 martie), moment de la care a început să se agraveze, astfel că medicul de gardă a luat decizia să-l transfere la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

El a spus că a fost solicitată o ambulanţă pentru transferul pacientului la spitalul din Suceava şi, întrucât autospeciala sanitară nu avea medic, s-a făcut o altă solicitare, fiind trimisă de la Suceava o ambulanţă cu medic, cele două maşini întâlnindu-se pe traseu.

Întrebat dacă pacientul a fost testat înainte de a i se fi administrat antibioticul şi dacă poate fi suspectată o reacţie alergică la antibiotic, directorul medical al Spitalului Municipal Rădăuţi a spus că, în mod normal, testarea se face dacă bolnavului nu i s-a mai administrat vreodată acel tip de antibiotic.

„Nu poate fi acuzată o reacţie alergică după 12 ore de la administrarea antibioticului. Dacă apare o reacţie alergică, apare în două – patru minute de la administrare”, a explicat medicul, adăugând că, din discuţiile cu medicii pneumologi, a reieşit că pacientul nu a prezentat semnele unei reacţii alergice.

Medicul rădăuţean a precizat că sunt aşteptate şi rezultatele necropsiei.

Directorul medical al Spitalului Rădăuţi a mai spus că soţia pacientului decedat a depus, luni, o reclamaţie la spital, iar în acest caz este făcută o anchetă internă.

„Ancheta internă a început, luni, iar medicul de gardă care s-a ocupat de pacientul respectiv a dat o notă explicativă referitoare la acest caz. Toate documentele depuse la spital vor fi înaintate Consiliului de Etică, for care va analiza şi va da o rezoluţie”, a mai spus medicul Liviu Dubei.

Purtătorul de cuvânt al Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava, medicul Irina Badrajan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că soţia rădăuţeanului care a murit în noaptea de 9 spre 10 martie a depus, luni, o reclamaţie la acest for profesional în care solicită să se facă cercetări în legătură cu decesul bărbatului, acuzând în acest caz un medic din Spitalul Rădăuţi, care l-a internat şi i-a prescris tratamentul pacientului respectiv.

„În urma reclamaţiei depuse de familie, cazul va fi analizat în Comisia de Jurisdicţie a Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava în baza documentelor medicale aferente acestui caz, de la internarea pacientului şi până la decesul acestuia, dar şi în baza declaraţiilor părţilor”, a spus Badrajan.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Ludovic Abiţei, a declarat, luni, că, până în prezent, nu a fost depusă la această instituţie nicio reclamaţie din partea familiei persoanei decedate, dar că DSP Suceava se autosesizează în acest caz şi va face o anchetă la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru a se stabili dacă au fost respectate toate protocoalele şi procedurile medicale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă