De curand, un roman, pe numele sau Costel Busuioc, a castigat marele premiu pus in joc de catre o televiziune spaniola, in cadrul unei emisiuni-concurs cu mare impact la public. Emisiunea facea parte din reteta "Megastar", fiind presarata cu ingrediente de reality-show, cam ca in "Dansez pentru tine"; ca element de originalitate, "Hijos de Babel" a vizat o nisa interesanta a publicului, cea a imigrantilor, destul de numeroasa in Spania si, in plus, mare consumatoare de televiziune – loisirul cel mai ieftin.
Evenimentul a starnit entuziasmul romanilor. Finala concursului, retransmisa de un canal romanesc, a inregistrat cote de audienta record, oamenii au urmarit cu sufletul la gura evolutia lui Costel. Primarul comunei pe care Busuioc o parasise pentru ca acolo traia in mizerie l-a declarat cetatean de onoare, ministrul Culturii a promis o bursa de studiu, diversi alti politicieni au supralicitat fiecare dupa cum s-a priceput. Ziarele si televiziunea au abordat subiectul pe larg, intr-un ton de entuziasm general. Una peste alta, romanii s-au simtit, macar o saptamana, razbunati pentru "umilintele" la care ii supusese atata vreme presa occidentala, care scria despre faradelegile conationalilor lor din Italia, despre relele tratamente la care sunt supuse in tara persoanele cu handicap.
Victoria unui roman era asumata de intreaga natiune – ceea ce, pana la urma, nu e complet lipsit de sens.
Poate comparatia va parea deplasata, dar imi amintesc un alt succes romanesc recent. Cu cateva luni in urma, filmul lui Cristian Mungiu "Patru luni, trei saptamani si doua zile" castiga Palme d’Or, cel mai prestigios premiu cinematografic european, daca nu mondial. si atunci au fost laude, decoratii, emisiuni de televiziune, titluri pe prima pagina. Dar totul la o scara mult mai mica. Ba chiar a existat un pluton substantial compus din cei care s-au straduit sa scoata in evidenta faptul ca filmul nu e perfect (chiar nu e), ca are si scaderi (chiar are) si asa mai departe.
Deosebirea dintre cele doua entuziasme – cel fara rezerve si cel temperat – are cauze multiple. Costel Busuioc era un om necajit, fara prea multa scoala, provenit dintr-o familie saraca din Moldova, care traise in mizerie, plecat in strainatate sa munceasca din greu, gonit de nevoi. A fost daruit cu un talent deosebit, a avut norocul de a fi in momentul potrivit la locul potrivit (incercase si in Romania sa bata la usile afirmarii, dar ramasese neobservat). Pe podium, cravata ii e inca innodata neindemanatic, gesturile sunt ale omului obisnuit cu munca grea. O soarta favorabila l-a propulsat brusc intre legendele vii ale romanilor – un om care "s-a scos".
Celalalt personaj purtator de succes, Cristian Mungiu, are cam aceeasi varsta si este si el moldovean. A fost, si el, daruit cu mult talent. Aici insa biografiile se despart. Provine dintr-o familie de intelectuali, a facut studii temeinice (si, poate, costisitoare), avusese deja succes cu cateva filme, iar pe covorul rosu isi purta degajat smochingul impecabil. Daca succesul lui Busuioc sta sub semnul miracolului, cel al lui Mungiu e mai aproape de modelul reusitei prin acumulari.
Exista in Romania de azi nenumarati oameni care traiesc in mizerie sau care sunt nemultumiti de propria conditie materiala (ceea ce poate fi acelasi lucru). As spune ca reprezinta o majoritate covarsitoare.
Cei mai multi dintre acestia nu vad (si, poate, nici nu au) o solutie practica pentru a ajunge acolo unde isi doresc. Sau poate nu au destula rabdare. Am fost intrebat, periodic (atunci cand Loteria Nationala punea la bataie un premiu fabulos), care poate fi explicatia cozilor interminabile din fata agentiilor unde se vand biletele de participare la visul prosperitatii. Cred ca cele doua fenomene – succesul lui Costel si cel al loteriei – sunt convergente. Anume, sunt expresia credintei ca fiecare soldat poarta in ranita bastonul de maresal. si ca e doar o chestiune de soarta ca bastonul cu pricina sa iasa, sau nu, la lumina. Succesul lui Costel Busuioc razbuna, prin acelasi mecanism ca si nenorocirile milionarei Sue Ellen dintr-un serial de mare succes in secolul trecut, frustrarile celor mai multi dintre noi.
