Suntem deţinătorii unui trist record în materie de telefonie: numai în România, dintre toate ţările incluse în UE, sunt interceptate ilegal telefoanele, conform declaraţiei europarlamentarei Norica Nicolai. Cel interceptat, dl Dinu Patriciu, a câştigat procesul declanşat contra Serviciului Român de Informaţii, cel care a ordonat şi realizat interceptările.
Situaţia prezintă mai multe aspecte ce merită să fie comentate. Întâi, acela că demersurile de dare în judecată vin din partea unui personaj notoriu al Partidului Naţional Liberal, după cum şi comentariile pe marginea rezultatului obţinut se datorează tot unui om politic cu aceeaşi apartenenţă politică, doamna Nicolai. Cred că este important de observat că, până la proba contrară, dincolo de interesele personale – ale primului – în această chestiune, doi oameni politici liberali apără principiul şi practicile împotrivirii la abuzurile instituţiilor statului asupra vieţii private a cetăţenilor.
Dl Dinu Patriciu este obiectul unei anchete oficiale încă din vremea primului mandat Băsescu. Cu el şi-a inaugurat preşedintele retorica împotriva grupurilor de interese. Pe vremea când PDL şi PNL practicau împreună „soluţia imorală”, asociindu-şi Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, iar retorica referitoare la existenţa „mogulilor” nu se dezvoltase încă, Dinu Patriciu a fost prima victimă a arătării prezidenţiale cu degetul, oferind, totodată, şi prilejul primei, drastice, desprinderi a PDL din îmbrăţişarea PNL. Numai că acuzele trebuie dovedite şi, în ciuda purtării lui Patriciu pe la Procuratură, cu zgomot mare şi sub blitz-urile presei, iată că anul 2011 îl prinde tot necondamnat. De aici rezultă ori că omul e nevinovat, ori că are resurse necontrolabile pentru a teleghida justiţia română, ori că instituţiile statului nostru sunt incapabile de a produce dovezile pentru a atesta temeinicia acuzelor lui Traian Băsescu.
Indiferent care dintre cazuri este cel potrivit situaţiei şi adevărat, un lucru este sigur: Dinu Patriciu este liber, iar astăzi se află în posesia unei decizii favorabile lui emisă de justiţia comunitară, ce afirmă că SRI i-a ascultat telefoanele în mod abuziv. Se creează astfel un precedent în materie de drepturi ale omului vizând România şi se poate crede că în viitor ascultarea telefoanelor particularilor sau oficialilor va fi mai atent şi mai solid pusă în lucru, în interiorul limitelor legale româneşti şi europene, de către cei de la Informaţii.
Să nu ne facem însă iluzii. Pe lângă SRI, mai avem câteva – aproape zece – servicii specializate (de la SIE şi DST la SPP şi altele), ca să nu mai vorbim despre privatizările din domeniu care au condus la mercenariate ale unor specialişti (mă angajezi ca detectiv, te rezolv!). Relaxaţi-vă deci, români! Se va schimba protocolul, năravul nu va dispărea. Ar fi o mare naivitate să creadă cineva că, dacă asemenea ascultări, fotografieri, filmări se făceau, en gros şi en detail, încă în vremea lui Ceauşescu, în vremea victoriei internetului şi a globalizării, şi mai ales după declanşarea – o dată cu căderea Turnurilor Gemene – a războiului împotriva terorismului internaţional, supravegherea s-ar fi terminat. Dormiţi liniştiţi, fraţilor! Dacă le scapă ceva celor opt-nouă-zece servicii secrete de-acasă (cine să le numere pe toate?), mai există Interpolul, mai sunt poliţiile invizibile ale Hegemonului Universal, mai sunt iniţiativele private din domeniu…
Şi totuşi: e un pas înainte în reinstituirea legalităţii în România recunoaşterea de către instanţele internaţionale din Comunitate a rolului de poliţie politică jucat, măcar într-un rând, însă dovedit cu acte în regulă, al SRI. Îmi amintesc de acum două decenii de gargara entuziastă care afirma, în mod repetat, că între Securitate şi SRI, noul organism pur şi dur, nu există nici o continuitate. Vezi să nu fie cumva chiar astfel!
Că poliţiile secrete fac, la adăpostul firmei lor onorabile, jocuri cu traficul de ţigarete o ştim încă din vremea preşedintelui Constantinescu. Că ele se ocupă şi de comerţul cu arme s-a spus prin presă după aceea (între timp au apărut şi destule documente de tip WikiLeaks). Uite că acum, o dată cu cazul Dinu Patriciu, Europa ne revelează şi prestaţia de intrus în vieţile noastre banale, cotidiene, cu mijloace de supraveghere şi ascultare, a SRI.
Abia aştept să văd ce declaraţii publice vor da porta-vocile acestui organ al statului român în zilele ce vin; dacă nu va tăcea, pur şi simplu, toată lumea, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
