0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialSUA vor trimite Kievului arme defensive

SUA vor trimite Kievului arme defensive

 

Putin a reluat intens războiul în Ucraina, luptele fac ravagii în est, punând capăt mitului încetării focului, un lider separatist a decretat mobilizare generală. Faţă de ofensiva separatiştilor pro-ruşi în Ucraina, comandantul militar al NATO, generalul Philip Breedlove, susţine furnizarea de arme şi echipamente de apărare pentru forţele asediate ale guvernului de la Kiev, iar responsabili ai Administraţiei Obama au în vedere susţinerea trimiterii de arme defensive forţelor ucrainene, potrivit New York Times. Cancelarul Merkel, în vizită la Budapesta, a precizat că Germania nu va livra arme Ucrainei.

În luptele violente din estul Ucrainei din ultimele zile au fost ucişi 15 soldaţi ucraineni, iar separatiştii pro-ruşi strâng cercul în jurul forţelor guvernamentale care apără un nod de cale ferată la Debalţeve, care face joncţiunea rutei principale nord-est cu oraşul Doneţk şi cu oraşul vecin, Vulehirsk. Rebelii pro-ruşi îşi continuă şi ofensiva asupra oraşului-port strategic Mariupol, de pe coasta Mării Azov. Ultima rundă a negocierilor de pace de la Minsk au eşuat duminică şi susţinerea separatiştilor cu armament şi combatanţi din partea Rusiei s-a accentuat. Deşi economia rusă este în recesiune sub dublul asalt al căderii preţului petrolului şi al sancţiunilor occidentale, preşedintele Putin a intensificat susţinerea directă pentru rebelii din provinciile Doneţk şi Luhansk, în timp ce continuă să nege acest sprijin şi să acuze SUA de aceste violenţe. Analişti occidentali consideră că Putin a câştigat bătălia pentru Ucraina. Separatiştii pro-Kremlin au capturat aeroportul din Doneţk, Zaharcenko, în fruntea republicii autoproclamate a Doneţkului a promis clar că va continua lupta şi va ataca liniile ucrainene şi, aşa cum declara într-un interviu săptămâna trecută, cu sprijinul susţinerii armatei ruse şi a forţelor speciale. „Preşedintele” Zakarcenko au autoproclamatei republici Doneţk, în pofida negocierilor de pace dintre Moscova şi Kiev şi a acordurilor de la Minsk, îşi înmulţeşte discursurile de ură contra Kievului. Acum câteva zile el a decis ca prizonierii să defileze pe străzile Doneţkului, sub huiduieli şi lovituri. Zaharcenko, cu un kalaşnilov pe umăr, încuraja mulţimea să insulte captivii. El a decretat luni mobilizarea generală şi speră să aducă în rândurile separatiştilor peste 100.000 de oameni pentru a combate forţele guvernamentale ucrainene, pe fondul recrudescenţei violenţelor.

Schimbare de opinie

Deteriorarea gravă a situaţiei din estul Ucrainei a schimbat optica Occidentului legată de furnizarea de arme armatei ucrainene, care a făcut obiectul unor reuniuni pe tema crizei din Ucraina din ultimele luni.

Comandamentul militar al NATO şi responsabili ai Administraţiei americane au în vedere trimiterea de arme defensive forţelor ucrainene care luptă cu separatiştii pro-ruşi. Preşedintele Obama nu a luat încă o decizie privind trimiterea de „arme letale”, dar echipa sa de la Casa Albă evocă acest subiect în contextul recrudescenţei luptelor violente între Kiev şi separatiştii susţinuţi de Rusia. SUA au acuzat Rusia că duce un război prin procură în Ucraina, dar până în prezent au refuzat furnizarea de arme Kievului.

Potrivit New York Times, secretarul de Stat american, John Kerry, care va vizita Kievul joi, este deschis pentru noi discuţii asupra acordării de asistență militară, asemenea generalului Martin Dempsey, şeful Statului Major al armatelor SUA. Secretarul Apărării, Chuck Hagel, care îşi părăseşte postul în curând, este şi el favorabil trimiterii de arme defensive armatei ucrainene.

Cu temerea că furnizarea de arme defensive ar tenta preşedintele Putin să accentueze presiunea, Casa Albă a limitat ajutorul american la elemente „ne-letale”, veste anti-glonţ, vizoare de noapte truse de prim-ajutor şi echipamente tehnice. Dar eşecul sancţiunilor economice pentru a descuraja Rusia să trimită arme grele şi militari în estul Ucrainei a adus din nou în discuţie problema armelor defensive. Luni a fost publicat un raport independent alcătuit de opt foşti înalţi funcţionari americani care cer SUA să trimită arme defensive şi echipamente Ucrainei, inclusiv rachete anti-blindate, drone de recunoaştere. Humvees blindate şi radare pentru a putea face faţă rachetelor inamice şi tirurilor de artilerie.

Cancelarul german, Angela Merkel, aflată într-o scurtă vizită la Budapesta a exclus posibilitatea ca Berlinul să livreze arme Ucrainei. „Sunt ferm convinsă că acest conflict nu se poate rezolva militar”, a declarat Merkel după o întrevedere cu premierul maghiar Viktor Orban.

Disuasiunea Rusiei

Occidentul trebuie să întărească disuasiunea în Ucraina, crescând riscurile şi costurile Rusiei, care a redeclanşat o ofensivă majoră, ceea ce înseamnă furnizarea de asistenţă militară directă, inclusiv arme defensive letale, susţin politicieni din ţări occidentale. O sursă occidentală a precizat că unele arme sunt prea sofisticate pentru a putea fi utilizate de separatiştii pro-ruşi şi peste 1.000 de militari şi agenţi ai serviciilor secrete ruse susţin ofensiva separatiştilor în timp ce responsabilii ucraineni susţin că numărul lor este mult mai mare. Pierderile ruşilor rămân o problemă politică delicată pentru Putin, care a negat că trupele ruse au fost trimise să lupte în Ucraina, dar familiile îşi primesc copiii morţi fără să li se spună pe ce front şi-au pierdut viaţa. Raportul american arată că SUA şi aliaţii trebuie să descurajeze Rusia şi separatiştii şi „unul din cele mai bune mijloace de a descuraja Rusia să susţină rebelii pentru ocuparea unor teritorii mai largi şi să intensifice conflictul este ridicarea costului pe care ruşii îl alocă în această susţinere” pentru păstrarea estului ucrainean sub cupola Kremlinului.  

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă