Un viscol puternic a perturbat transportul pe coasta de nord-est a SUA, sute de zboruri fiind anulate şi milioane de americani rămânând imobilizaţi în plin Crăciun, în timp ce în sud, Atlanta şi-a sărbătorit primul Crăciun alb în 128 de ani, potrivit Agerpres.
Cei mai afectaţi sunt cei care urmau să circule cu avionul şi să decoleze în special din New York, Philadelphia şi Boston.
Compania Delta Air Lines a anunţat duminică anularea a 850 de zboruri (unul din şase), Continental Airlines 256 de zboruri, American Airlines 262, iar US Airways 680. Purtătorul de cuvânt al United Airlines, Mike Trevino, a declarat pentru AFP că ‘se va încerca anularea, din timp, a unui număr cât mai mare de zboruri pentru a evita ca pasagerii să ajungă în aeroport şi să descopere că nu mai pot decola’.
Transportul feroviar între New York şi Boston a fost de asemenea întrerupt duminică, a indicat compania Amtrak. Unele şosele au devenit impracticabile.
Conform prognozei meteo, la Boston (Massachussets) stratul de zăpadă va atinge 55 cm, iar la New York 50. Intensitatea vântului va atinge 70 km/h. Aproximativ 60. 000 de locuitori din Massachusetts au rămas duminică seară fără curent electric, conform Boston Globe, iar guvernatorul Deval Patrick a declarat starea de urgenţă.
Michael Bloomberg, primarul oraşului New York, a cerut populaţiei prudenţă în privinţa deplasărilor, în condiţiile în care vântul înregsitra 90 km/oră.
În mod neobişnuit, zăpada ar urma să-şi facă simţită prezenta şi în statele din sud-est, printre care Carolina de Nord, Alabama şi Mississippi şi chiar şi în capitala Georgiei, Atlanta, care sărbătoreşte un Crăciun alb pentru prima dată în 128 de ani. Regiunile canadiene de pe coasta Atlanticului, în special Nouveau-Brunswick şi Nouvelle-Ecosse, se pregătesc la rândul lor să înfrunte viscolul care a lovit duminică seara coasta de est a SUA