2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialStudiu: secretele persoanelor care rămân suple toată viaţa

Studiu: secretele persoanelor care rămân suple toată viaţa

O echipă de cercetători americani a dorit să afle cum reuşesc unele persoane să îşi păstreze silueta toată viaţa fără să aibă un regim de viaţă deosebit şi aparent fără efort. Ei au descoperit că abordarea cu plăcere a hranei, neasociată cu vreo vină, şi pregătirea ei chiar de către consumator din produse de calitate se numără printre criteriile de succes, scrie lalibre.be, potrivit Agerpres

Cercetătorii de la Cornell University au ţinut sub observaţie 112 adulţi care nu aveau niciun regim strict şi rămâneau supli fără efort şi un alt grup de 35 de persoane care ţineau regimuri alimentare, se gândeau des la mâncare şi ştiau exact ce mănâncă, mai ales în privinţa numărului de calorii. 

Participanţii, care s-au înscris voluntar la studiu, au răspuns unei serii de 92 de întrebări asupra regimului lor alimentar, practicării sportului şi activităţii de zi cu zi. „Scopul nostru a fost să aflăm cele mai mărunte obiceiuri comportamentale ale celor care se străduiesc să slăbească sau să îşi menţină greutatea şi ale celor care rămân supli aparent fără efort, pentru a înţelege diferenţa”, arată Brian Wansink, coautor al studiului şi director al Cornell Food and Brand Lab. 

După ce au comparat răspunsurile primite de la cele două grupuri, cercetătorii au constatat cu surprindere că oamenii supli în mod natural adoptă strategii care nu respectă recomandările obişnuite pentru slăbire sau menţinerea greutăţii. Ei au observat că aceştia aleg alimente de bună calitate, gătesc singuri şi dau atenţie semnalelor lor corporale ca să îşi păstreze silueta. O altă constatare a fost că ei nu resping la fel de mult ca celălalt grup ideea de a mânca prea mult şi au o abordare bazată pe plăcerea faţă de hrană şi mesele din cursul zilei. 

În ceea ce priveşte alimentaţia, răspunsurile la chestionare au arătat că 61% dintre participanţii la studiu preferă carnea de pui, 35% mănâncă o salată la prânz, 65% consumă legume la cină şi 33% nu beau alcool. Un procent de 7% sunt vegetarieni. La micul dejun, 31% mănâncă ouă şi 51% includ în masa lor fructe şi legume. Aceştia din urmă aleg fructe proaspete – 44% – sau fructe uscate – 21%. În privinţa băuturilor, 37% nu beau niciodată băuturi acidulate, 33% consumă băuturi light, iar 25%, băuturi îndulcite. 

Studiul arată că modul de viaţă al persoanelor observate implică un loc important acordat sportului: 42% dintre ele fac sport de 5-7 ori pe săptămână, 27%, de 3-4 ori, iar 32%, de la 0 la 2 ori.

Cele mai citite

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...
Ultima oră
Pe aceeași temă