0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialStudiu: Infidelitatea bărbaţilor este genetică

Studiu: Infidelitatea bărbaţilor este genetică

Infidelitatea este o chestiune genetică, iar probabilitatea ca un bărbat să îşi înşele soţia este mai mare dacă tatăl acestuia a fost infidel, potrivit studiului unor cercetători cehi, relateaz Mediafax.

Potrivit acestei cercetări, infidelitatea este genetică, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi.

Studiul, care confirmă vechiul proverb „aşchia nu sare departe de trunchi”, a stabilit că, deşi atât femeile, cât şi bărbaţii au aventuri extraconjugale, bărbaţii prezintă mai multe probabilităţi să fie infideli dacă taţii lor au fost infideli în timpul copilăriei şi adolescenţei lor.

Jan Havlicek, de la Universitatea Carolină/ Univerzita Karlova din Praga, coordonatorul acestui studiu, a declarat, la o conferinţă a European Human Behaviour and Evolution Association, că femeile nu sunt afectate în aceeaşi măsură de infidelitatea mamelor.

Havlicek a spus că băieţii cresc observând în lumea din jurul lor ceea ce este potrivit, dar şi ceea ce pot face greşit fără a suporta consecinţe. Taţii lor au fost un exemplu evident pentru un comportament bun sau rău.

La studiu au participat 86 de cupluri. Cercetătorii i-au chestionat individual pe bărbaţi şi pe femei în legătură cu atitudinile faţă de sex, istoricul familiei şi infidelităţile lor.

Martie Hasleton, priholog la University of California din Los Angeles, spune că faptul că fiicele nu par la fel de influenţate, comparativ cu băieţii, de infidelitatea paternă are o explicaţie genetică.

Ea spune că taţii chipeşi prezintă probabilităţi mari de a avea fii frumoşi, iar aceştia au mai multe oportunităţi să înşele. Totuşi, fiicele atractive născute de mame atractive se comportă diferit. „Fetele mai atractive nu prezintă atât de mari probabilităţi de a fi infidele – probabil că îşi vor căuta de la început un partener cu calităţi mai înalte”, explică aceasta.

Femeile şi bărbaţii caută lucruri diferite la o relaţie, deci îşi folosesc aspectul fizic plăcut în moduri diferite – bărbaţii, pentru o variaţie sexuală, iar femeile, pentru a găsi cel mai bun partener posibil, dar şi un tată potrivit pentru copiii lor.

Studiul ceh subliniază ideea că aventurile bărbaţilor sunt mai motivate sexual decât cele ale femeilor.

Havlicek şi echipa sa au descoperit că probabilitatea ca un bărbat să fie infidel pentru că şi tatăl său a fost infidel nu este influenţată de gradul de satisfacţie din relaţia sa. Bărbaţii tind să aibă aventuri pentru că vor sex şi un număr mai mare de partenere sexuale/ parteneri sexuali şi nu pentru că s-au săturat de soţii, spune cercetătorul.

Totuşi, femeile prezintă probabilităţi mai mari de a înşela dacă sunt nefericite în anumite aspecte ale relaţiei lor. Havlicek este de părere că femeile se implică în aventuri pentru a-şi găsi un nou partener.

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă