Elevii români copiază, absentează nemotivat și întârzie mai puțin decât cei din alte peste 30 de state,, potrivit unui studiu internaţional, informează Mediafax.
Studiul a relevat, totodată, că actele de vandalism, agresare și intimidare a colegilor și furturile sunt la un nivel mai scăzut în școlile românești.
Din datele comunicate în cadrul studiului rezultă că întârzierea la şcoală este apreciată la 29% în România, faţă de 52% media internaţională, absenţele nemotivate – 30%, faţă de 39% media europeană, copiatul – 5%, faţă de 13%, actele de vandalism şi furturile – 2%, față de 4%, intimidarea sau agresiunea verbală între elevi – 9%, față de 16%, rănirea fizică provocată de violenţele între elevi – 1%, faţă de 2%, intimidarea sau agresiunea verbală asupra profesorilor sau personalului – 0%, față de 3%, și deţinerea sau consumul de droguri şi de alcool – 0%, faţă de 1% media internaţională.
Un indicator al atmosferei din unitățile de învățământ în cadrul studiului este calitatea relațiilor dintre elevi și cadre didactice şi părerea directorilor despre aceste relaţii.
Astfel, în medie, 98% dintre directorii din țările participante la studiu au raportat relații bune între cadrele didactice și elevi. De asemenea, între 91% şi 96% dintre cadrele didactice au raportat relații pozitive cu elevii din unitățile de învățământ în care își desfășoară activitatea.
O variație a fost înregistrată doar în ceea ce privește ajutorul suplimentar acordat elevilor. Mai puțin de opt din zece cadre didactice au raportat faptul că elevii primesc sprijin suplimentar dacă au nevoie, în Brazilia (77%), Coreea (77%), Mexic (72%) și Suedia (74%).
Studiul Internaţional privind Procesul de Predare-Învăţare TALIS 2013 s-a desfăşurat sub egida Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi este cel mai mare studiu internaţional centrat pe cercetarea mediului educaţional. România a participat pentru prima dată la acest studiu, în cel de al doilea ciclu, desfăşurat în perioada 2011-2013.
TALIS 2013 s-a desfăşurat în 34 de ţări de pe cinci continente. Ţările participante la studiul sunt: Australia, Israel, Serbia, Brazilia, Italia, Singapore, Bulgaria, Japonia, Slovacia, Chile, Coreea de Sud, Spania, Cipru, Letonia, Suedia, Croaţia, Malaezia, Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), Cehia, Mexic, Alberta (Canada), Danemarca, Olanda, Anglia (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord), Estonia, Norvegia, Flandra (Belgia), Finlanda, Polonia, Statele Unite ale Americii, Franţa, Portugalia, Islanda şi România.
În fiecare ţară participantă, aproximativ 200 de şcoli au fost selectate aleatoriu să participe la studiu, pentru fiecare nivel de învăţământ pe care ţara respectivă l-a ales pentru a fi inclus în analiză. În fiecare şcoală, chestionarele au fost completate de directorul şcolii şi de alţi aproximativ 20 de profesori selectaţi aleatoriu.
Fiecare ţară a putut opta pentru una sau ambele forme de administrare a studiului: online sau pe suport de hârtie. În România, administrarea studiului s-a realizat online.
În România, la activitatea de pretestare a chestionarelor TALIS au fost selectaţi să participe 803 profesori din 40 de şcoli. În etapa principală a studiului, în care au fost administrate chestionarele, au fost selectate să participe la studiu 197 de şcoli pentru nivelul de învăţământ gimnazial şi 147 de şcoli pentru opţiunea PISA-link.
De asemenea, au fost selectaţi să participe la studiu 3.370 de profesori dintre cei care predau în cele 197 de şcoli din eşantionul pentru învăţământ gimnazial şi 3.341 de profesori dintre cei care predau în cele 147 de şcoli participante la studiul PISA. Rezultatele studiului au fost publicate de OCDE şi sunt prezentate şi de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.