1.9 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialStudenţii vor putea primi burse de studiu în valoare totală de 10.000...

Studenţii vor putea primi burse de studiu în valoare totală de 10.000 dolari

Studenţii Facultăţii de Automatică de la Universitatea Politehnică din Bucureşti îşi vor putea lucra proiectele într-un nou laborator de profil începând cu acest an şcolar şi vor putea beneficia de opt burse în valoare de 10.000 de dolari, precum şi de ore de practică în cadrul companiei IT Intel.

De anul acesta, 650 de studenţi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare ai Universităţii Politehnice din Bucureşti (UPB) vor putea lucra într‑un laborator de ultimă generaţie, cu profesionişti din domeniul IT, care îi vor ajuta în cercetările lor practice.

Iniţiativa face parte dintr-un par-teneriat pe care Universita-tea Politehnică Bucureşti l-a în-cheiat recent cu compania Intel România, care a sponsorizat laboratorul Open Source, de care vor beneficia anual câte 650 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi.

Laboratorul conţine tehnologie de ultimă generaţie şi conţine o sală de curs pentru studenţii din anii I şi III, o sală de cercetare, în care se vor construi proiectele practice şi în care vor lucra masteranzii şi doctoranzii, şi una pentru conferinţe.

Totodată, opt studenţi (nivel licenţă) ai Facultăţii de Automatică vor putea beneficia de burse în valoare de 10.000 dolari, îşi vor putea alege ca mentori ingineri Intel şi vor avea acces la documentaţii tehnice de ultimă oră, a explicat directoarea pe ţară a Intel Software Development Center, Monica Ene-Pietroşanu.

Construirea laboratorului face parte din strategia companiei de a contribui la dezvoltarea educaţiei la nivel naţional, prin colaborare directă şi transfer de know-how în instituţiile academice, precum şi investiţii hardware şi software în mai multe ramuri ale informaticii. „Pe lângă susţinerea de programe educaţionale adaptate la tendinţele mondiale din sfera tehnologiei, dorim să oferim talentelor autohtone posibilitatea de a profesa la cel mai înalt nivel în industria software chiar în România, fără să fie nevoite să plece din ţară”, a punctat Monica Ene-Pietroşanu.

Totodată, Universitatea Politehnică Bucureşti a semnat un memorandum cu Intel, prin care compania va sprijini cercetarea şi dezvoltarea în domeniul IT la nivel universitar. Prin acest angajament, compania va încuraja studenţii să se implice în diferite proiecte de cercetare naţionale sau internaţionale.

De asemenea, studenţii sunt încurajaţi să facă şi ore de practică în companie, existând chiar posibilitatea angajării. Aşa cum a declarat pentru România liberă directoarea companiei, 20% din angajaţii Intel Software Development Center sunt interni.

Totuşi, întrebată care este valoarea investiţiei pe care a făcut-o compania la UPB, Monica Ene-Pietroşanu a refuzat să răspundă, precizând că „laboratorul îşi va valida valoarea în timp, prin proiectele studenţilor care îl vor accesa”.  

Cele mai citite

DGASPC Mureș răspunde acuzațiilor CRJ după ce au fost sesizate nereguli foarte grave în patru centre

Directorul general al Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, Hajnal Katalin Miklea, susține că cei 63 de copii cu dizabilități din cele...

Poluare iminentă pe litoralul românesc al Mării Negre. De unde provine pata de carburant

E dezastru ecologic în Marea Neagră, iar autoritățile române sunt în alertă. O pată uriașă de carburant ar putea ajunge pe litoralul nostru, după...

Călin Georgescu a transmis într-un interviu că NATO va ataca Rusia din România

Călin Georgescu răspândește din nou informații false. Într-un interviu, el i-a spus unui fost soldat american, fără a avea dovezi, că NATO va ataca...
Ultima oră
Pe aceeași temă