9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialStudenţii, nemulţumiţi de bugetul educaţiei, taxe şi burse, ameninţă cu proteste

Studenţii, nemulţumiţi de bugetul educaţiei, taxe şi burse, ameninţă cu proteste

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine că se pregăteşte să organizeze acţiuni de protest în următoarele săptămâni, dacă nu sunt soluţionate problemele legate de bugetul educaţiei, taxele de cămin şi burse, relatează Mediafax.

„Vom începe cu acţiuni în campusurile universitare şi în facultăţi, prin care să subliniem, din nou, care sunt revendicările noastre, iar apoi vom trece la acţiuni de stradă, inclusiv mitinguri, iar apoi este posibilă şi o grevă”, a declarat, pentru MEDIFAX, preşedintele ANOSR, Mihai Dragoş.

ANOSR se declară „profund nemulţumită de faptul că ministrul delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, nu şi-a asumat rezolvarea problemelor semnalate de studenţi în cadrul întâlnirii oficiale de ieri (vineri – n.r.)”, potrivit unui comunicat remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit ANOSR, principalul punct de pe ordinea de zi a discuţiilor dintre ministrul delegat şi ANOSR a fost finanţarea educaţiei. „Studenţii au cerut 6% din PIB pentru educaţie, direcţionaţi inclusiv către evitarea de noi creşteri de taxe, creşterea calităţii învăţământului universitar şi asigurarea faptului că tinerii pot urma o facultate chiar dacă provin din familii cu venituri mici. Ministrul a evitat să ofere răspunsuri ferme cu privire la solicitările studenţilor şi a pasat responsabilitatea deciziei finale în curtea Ministerului Finanţelor Publice”, se arată în comunicat.

Studenţii mai spun că, în ceea ce priveşte nemulţumirile studenţilor legate de creşterea taxelor de cămin, ministrul a declarat că în urma discuţiilor purtate între Ministerul Educaţiei şi ANOSR la finele anului trecut a fost crescută investiţia în subvenţia cămine-cantine pentru 2013 cu 6%, însă această creştere nu a soluţionat problema lipsei de indexare a subvenţiei cu valoarea inflaţiei de mai bine de şase ani, lucru care a dus la creşterile de taxe la care asistăm în prezent, obligând studenţii să acopere din buzunar creşterile costurilor de consum.

„Cât despre creşterea fondurilor pentru burse astfel încât bursele sociale să acopere cheltuielile minime de cazare şi masă, aşa cum prevede Legea educaţiei naţionale, nu au existat promisiuni clare că aceste creşteri vor avea loc anul următor, în ciuda faptului că ministrul delegat a promis creşteri în acest sens de la începutul anului prezent. Studiul ANOSR ‘Responsabilitate pentru Educaţie!’ arată că valoarea medie a bursei sociale este de 214 lei, în condiţiile în care acestea ar trebui să fie de 566 de lei, conform estimărilor Consiliului Naţional al Finanţăii din Învăţământul Superior (CNFIS)”, susţine ANOSR.

ANOSR anunţă că va solicita, în perioada următoare, întâlniri şi cu premierul Victor Ponta, dar şi cu ministrul Finanţelor Publice şi ministrul delegat pentru buget, în vederea susţinerii alocării a 6% din PIB pentru educaţie şi a soluţionării problemelor majore cu care se confruntă învăţământul.

„Ne-am prezentat la întâlnirea cu Ministerul Educaţiei încrezători că vom afla că Guvernul se pregăteşte să scoată educaţia din criza în care se află, însă nu am primit nicio garanţie că va fi o creştere semnificativă a bugetului pentru 2014. Ni s-a spus că decizia o ia Ministerul de Finanţe şi că Ministerul Educaţiei va încerca să obţină o parte din revendicări. Problema este că încercări au fost multe şi anii trecuţi, însă din 2008 până în prezent finanţarea pentru educaţie scade aproape continuu, iar miniştrii educaţiei şi guvernele din care fac parte evită să-şi asume responsabilitatea pentru investiţia în pregătirea tinerei generaţii. Considerăm că am tolerat destul aceste eschivări în ultimii ani şi nu ne mai putem baza pe ”încercări”, vrem asumări clare care să ne dea certitudinea că viitorul educaţiei reprezintă într-adevăr o prioritate pentru Guvern. În lipsa acestor certitudini, studenţii sunt pregătiţi să organizeze acţiuni care să atragă atenţia guvernanţilor asupra nemulţumirilor faţă de modul în care este tratată educaţia, inclusiv proteste generale”, a mai spus preşedintele ANOSR.

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, a declarat, vineri, că vor mai fi întâlniri cu reprezentanţii studenţilor, pentru „anumite clarificări”.

Referitor la taxele pentru cămin, Costoiu spune că, în perioada următoare, va fi luată o decizie, în urma consultărilor cu toate federaţiile de studenţi. „Discuţia despre subvenţie a fost dacă finanţăm mai mulţi studenţi sau dăm o sumă mai mare unui număr mai mic de studenţi. Rectorii au preferat să fie mai mulţi beneficiari, o parte dintre studenţi au vrut un cuantum mai mare (al subvenţiei – n.r.). În perioada următoare, o să luăm o decizie, în consultare cu toate federaţiile studenţeşti”, a spus ministrul.

Mihnea Costoiu a făcut precizări şi despre burse: „Studenţii au zis să sprijinim excelenţa, împreună cu rectorii, iar alte uniuni studenţeşti au zis că vrem să sprijinim categoria de burse sociale şi atunci am vrea să discutăm, în perioada următoare, şi să luăm o decizie foarte rapidă ca pentru anul bugetar 2014 să avem o politică de sprijinire, după părerea mea, a copiilor cu probleme speciale deosebite, dar în acelaşi timp să nu neglijăm olimpicii”.

Pe de altă parte, Costoiu admite, la rândul său, că sistemul de învăţământ are nevoie de mai mulţi bani. „Nu-mi permit să neg acest lucru nici ca ministru, şi nici în calitate de om care vine din şcoală. Avem nevoie de mai mulţi bani. O finanţare mai bună duce la creşterea calităţii”, a spus ministrul delegat pebtru învăţământ superior.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Cum să menții prospețimea alimentelor mai mult timp

Menținerea prospețimii alimentelor este crucială pentru sănătate, economie și minimizarea risipei. Un aspect fundamental în acest proces este modul în care depozităm alimentele....

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă