Situatie fara precedent la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) "Gr. T. Popa" Iasi. Uniunea Nationala a Studentilor Romani (UNSR) a declarat razboi total acelor profesori despre care se spune ca obisnuiesc sa ceara spaga de la studenti, pentru a-i promova pe acestia la examene. Hotarati "sa curete institutia de invatamant de coruptie", studentii au cerut ajutorul politistilor si procurorilor ieseni. Nu este vorba de actiune spontana, ci de o campanie supranumita "DNA Studentesc", pornita de membrii UNSR si extinsa si asupra UMF. "Exista destui studenti care pot depune marturie despre spagile pe care le-au dat profesorilor pentru promovarea examenelor. Nu vrem sa generalizam asupra tuturor cadrelor didactice, dar despre UMF se poate spune ca este un sat fara caini, unde exista astfel de practici", a precizat Ionut Ganju, vicepresedintele UNSR. Acesta a adaugat ca, pentru inceput, prin UMF vor fi impartite pliante care incrimineaza spaga si-i sfatuiesc pe studenti sa nu se lase intimidati. Ulterior, vor urma flagrante care sa-i demaste pe profesorii spagari. "Impreuna cu reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean si Parchetul de pe langa Tribunal vom organiza flagrante la UMF. Suntem stupefiati de sumele care se invart in jurul examenelor si cazarilor", a mai spus Ionut Ganju. Conducerea institutiei a respins acuzele aduse indirect, punand totul pe seama campaniilor desfasurate in presa impotriva UMF.