Președintele agenției, George Friedman, susține că atât criza ucraineană, cât și criza greacă au la origine poziția unică pe care o ocupă Germania în Europa și faptul că este nevoită să exercite prea multă putere în condițiile unei slăbiciuni fundamentale.
„Este important să înțelegem dubla problemă cu care se confruntă Germania”, subliniază Friedman. „Pe de o parte Germania încearcă să țină Europa unită, iar pe de alta vrea să se asigure că nu va purta povara menținerii acestei unități. În Ucraina, Germania a fost un susținător al demonstrațiilor care a adus actualul guvern la putere. ” La ceea ce nu s-au așteptat însă germanii a fost riposta agesivă a Rusiei și răspunsul ferm al americanilor.
Ca atare, susține președintele Stratfor, nu-și dorește să ia parte la nici o reacție de tip militar la agresiunea rusă, dar în același timp nu dorește să abandoneze susținerea față de guvernul de la Kiev. Friedman crede că există o contradicție inerentă strategiei germane. Pe de o parte, nemții se feresc să pară hegemonici sau agresivi iar pe de alta recurg la acțiuni care sunt și una și alta. Criza euro și criza ucraineană sunt simetrice: În Europa, Gerrmania joacă rolul liderului agresiv, în Ucraina, îl joacă pe acela al liderului conciliant. „Mai important este că în ambele cazuri Germania a fost obligată să își asume rolul de lider, ceea ce, susține Friedman, nu este confortabil nici pentru Germania, nici pentru Europa.
Rolul Berlinului în Ucraina
Potrivit lui Friedman, Germania a jucat un rol esențial în căderea regimului Ianukovici. Berlinul s-a aflat în centrul negocierilor privind acordurile de asociere la UE respinse de Ianukovici. Germania a susținut apoi demonstrațiile antiguvernamentale și are relații strânse cu unul dintre liderii protestelor, actualul primar al Kievului și fostul campion mondial la categoria grea, Vitali Klitschko. Germanii au condamnat anexarea Crimeii de către Rusia și suportul acordat de Moscova secesioniștilor din est. Dar, pe măsură ce au realizat că întreaga criză începe să capete „o aromă militară”, au început să facă pasul înapoi. De aceea se opun Rusiei, dau nu vor să ofere sprijin militar direct Ucrainei. Germania „nu se va implica în nici o acțiune militară în Ucraina, iar ultimul lucru pe care și-l dorește acum este un război la est. Pentru că a fost implicată în declanșarea crizei și fiind incapabilă să se extragă din ea, Gerrmania nu are altă opțiune decât să încerce să o dezamorseze”, scrie președintele Stratfor.
Problema greacă
Germania joacă același rol complex în criza europeană, dar din rațiuni diferite, crede Friedman. Potrivit fostului agent american de servicii secrete transformat în furnizor de analize și predicții geopolitice, Germania exportă mai mult de jumătate din PIB și cea mai mare parte din aceste exporturi au loc în interiorul Uniunii Europene înțeleasă ca zonă de liber schimb. Din acest punct de vedere, Germania are nevoie ca UE să rămână unită iar piața comună să continue să existe. Pe de altă parte, criza economică a adus cu ea o exacerbare periculoasă a naționalismelor în Europa unde tot mai multe țări îndreaptă degetul spre Germania, pe care o indică drept principal vinovat în criza euro.
Din acest motiv, Germania „a jucat tare” cu Grecia, din care ar dori să facă un exemplu al pericolelor și represaliilor la care se supune o țară europeană care refuză să respecte regulile europene. Dar, susține Friedman, această poziție de forță a Germaniei s-ar putea dovedi o iluzie. Deși puternică, Germania este, de asemenea, nesigură, scrie Friedman. Puterea ei stă în capacitatea sau dorința altor țări de a oferi Germaniei acces la piețele lor. Fără acest acces puterea Germaniei s-ar putea destrăma.
Aceasta este problema germană clasică, susține președintele Stratfor. „Ambele derivă dintr-o forță disproporționată care se suprapune peste o slăbiciune autentică. Germanii înceacă să restructureze Europa, dar amenințările lor au scăzut în valoare. Germanii au încercat să res-tructureze Ucraina, dar s-au trezit prinși în capcana reacției rusești.” În ambele cazuri problema este că nu au suficientă putere și contează, în schimb, pe acceptul altora, ceea ce dificil de obținut. „Aceasta este clasica problemă germană – scrie Friedman. Germanii sunt prea puternici ca să fie ignorați și prea slabi ca să își impună voința. Istoric, germanii au încercat să își sporească puterea pentru a-și putea impune voința. În acest caz, nu au nici o intenție să facă acest lucru. Va fi interesant de văzut dacă își vor menține voința când puterea lor este insuficientă”.
