Decizia lui Theodor Stolojan de a-si depune mandatul acordat in vederea formarii viitorului guvern l-a determinat pe Cristian Tudor Popescu sa avertizeze asupra riscului anihilarii ultimei farame de incredere a populatiei in procesul politic autohton, ziaristul prognozand un absenteism si mai masiv, de pana la 70%, la proximele alegeri. Dar poate ca tocmai actuala stare de fapt va spori, pana la urma, sansele unei schimbari sau realinieri politice. Traian Basescu a avut sansa vietii sale politice in 2007, cand in baza succesului inregistrat la referendum ar fi putut incerca sa incline balanta in favoarea unor schimbari reale. Acum insa, soarta pare a-i fi rezervat mai degraba rolul de victima a unui potential tsunami electoral.
Stolojan s-a confruntat, neindoielnic, cu o serie de probleme – unele fiind lesne sesizabile. Nu a fost un om ahtiat dupa putere, interesul sau fata de averi si/sau notorietate mentinandu-se in limite decente. Deoarece a contrastat cu tagma politicienilor-lacusta ce tot devoreaza bugetul public, popularitatea sa a ramas la cote inalte, desi au trecut ani buni de la premieratul sau din 1991-1992. Vointa de a-si pune experienta economica in slujba binelui public i-a augmentat, in actualele vremuri de restriste, credibilitatea. Ca tehnocrat va fi sperat, probabil, ca stransa colaborare avuta cu Traian Basescu sa ii permita o activitate constructiva in cadrul unei noi formule de guvernare. Daca va fi crezut initial ca poate feri intrucatva cetatenii de efectele crizei prin varii masuri de consolidare a economiei statului din pozitia de premier peste o alianta PDL-PSD, convingerea i-a fost anihilata pana la urma de unul sau mai multi factori.
A avut destule indicii pentru a conchide ca ar fi devenit prim-ministru mai mult formal decat de facto. Nu el ar fi desemnat ministrii cabinetului sau, ci aparatele de partid, drept care se putea lesne trezi cu vreun personaj total inapt – de genul pesedistului Florin Georgescu – in crucialul fotoliu de ministru al Finantelor. Pana si autoritatea sa din cadrul PDL s-a demonstrat a fi, de fapt, cat se poate de limitata. Ministrii PSD i-ar fi ignorat, probabil, curand dispozitiile interne sau s-ar fi razvratit impotriva unor masuri mai degraba neavantajoase pentru partidul lor. Complet absorbit de campania pentru prezidentiale, este limpede ca Traian Basescu va deveni din ce in ce mai inabordabil, iar Stolojan s-ar fi trezit nu doar la fel de izolat ca in aceste zile, ci chiar pe post de tap ispasitor pentru lungul sir de probleme economice ce bat la usa.
Este pacat ca domnul Tudor Popescu nu a gasit cateva cuvinte de apreciere pentru retinerea si – de ce nu? – cunoasterea de sine de care a dat dovada Theodor Stolojan. In urma celor petrecute, s-ar zice ca omul macar isi cunoaste limitele, stiind cand este cazul sa se opreasca – spre deosebire de Adrian Nastase, care in pofida tuturor acuzelor vizand grave abuzuri savarsite in fosta sa calitate de sef al guvernului continua sa se comporte aidoma unui Hercule politic, dispus sa poarte pe vecie orice povara, indiferent cat de dezonoranta s-ar dovedi.
Similar s-a comportat si Calin Popescu Tariceanu – care a prezidat zambitor peste variile scandaluri izbucnite in jurul unui numar considerabil de ministri liberali. Tariceanu nu a vazut "zona ridicolului si amuzamentului" in care intrase cabinetul sau nici in cazul caltabosilor lui Remes sau al gafelor lui Cioroianu si nici al scandalurilor iscate in jurul lui Orban, David sau Olteanu. A gasit, in schimb, de cuviinta sa interpreteze astfel drama politica petrecuta la inceputul saptamanii.
De ani de zile, domnul Tudor Popescu are cuvinte intransigente la adresa pleiadei omniprezentilor grandomani, mari sau mici, care constituie, indubitabil, un afront la adresa oricarui om cu principii etice. Excesele lor au fost si raman tinta usturatoarelor sale critici, dar manusa nimereste obrazul politicului abia atunci cand este aruncata de persoane ca Theodor Stolojan – care se poticnesc pana la urma, desi erau decise sa faca ceva in folosul tarii.
Poate ca Romania nu este pregatita pentru un Savonarola, poate ca romanii sunt prea alienati pentru a mai reactiona. Dar domnul Popescu poate face uz de impresionanta platforma a popularitatii si credibilitatii sale pentru a sustine solutii constructive, indiferent cat de putine ar fi, si mai ales pentru a incuraja cetatenii sa nu intoarca, irevocabil, spatele politicii. Altfel, vidul politic ce se contureaza risca sa readuca in prim-plan personaje de genul lui Vadim sau al altor demagogi si mai inraiti.
Se prea poate ca prin gestul sau Stolojan sa fi facut o reala favoare tarii. Evenimentele au demonstrat, pe de o parte, ca presedintele este departe de a fi stapan pe situatie, iar pe de alta, ca inca nu dispune de o strategie efectiva – nici in planul prelungirii perioadei sale de influenta si nici in sensul promovarii unei agende viabile de reforme, presupunand ca aceasta chestiune
l-ar mai interesa. Relatia sa cu Theodor Stolojan s-a dovedit a nu fi fost atat de apropiata precum parea, neavand sanse sa reziste pe fondul necesitatii de a struni, pe cat posibil, PSD. Este de preferat ca astfel de rupturi sa intervina cat mai curand, decat intr-un tarziu – cand am fi putut, eventual, urmari cu totii acelasi vechi film despre PSD revenit triumfator la putere si preocupat strict de activitatea sa preferata, anume devalizarea avutiei publice.
Domnul Popescu a avertizat despre riscul absenteismului de pana la 70% cu ocazia viitoarelor alegeri. Riscul exista, indubitabil. Dar imi permit sa sper ca tocmai din acest motiv domnia sa ii va indemna pe romani sa fie in mai mica masura telespectatori si in mai mare masura cetateni angajati in privinta viitorului tarii – asta daca nu doresc ca Traian Basescu sa ramana mai departe unica lor alternativa "reformista".
