3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialStimularea ovariană nu creşte riscul de cancer

Stimularea ovariană nu creşte riscul de cancer

Stimularea producţiei de ovocite (ovule) constituie prima etapă înaintea unor tratamente mai importante, precum inseminarea şi fecundarea în vitro (FIV). Un studiu prezentat în München, Germania, arată că această procedură, folosită în tratamentele împotriva infertilităţii, nu creşte semnificativ riscul de cancer.

La studiu au participat aproximativ 10.000 de femei, care au beneficiat de tratamente împotriva infertilităţii între anii 1965 şi 1988, în cinci spitale americane. Femeile au fost monitorizate timp de 30 de ani de la debutul studiului, iar cercetătorii nu au descoperit în rândul acestora un risc semnificativ crescut de cancer. Excepţie au făcut femeile care au făcut tratament cu Clomifen citrat (Clomid), timp de 12 cicluri – mult mai mult decât se prescrie în mod normal -, care au prezentat o uşoară creştere a riscului de cancer.

Tratamentul cu gonadotropine, utilizat şi el frecvent, nu a fost asociat, de asemenea, cu un risc crescut de cancer, cu excepţia femeilor care au rămas infertile în ciuda terapiei.

Stimularea ovariană are ca efect creşterea nivelurilor principalilor hormoni feminini, estradiol şi progesteron, care au un rol important în cancerele hormono-dependente, ca cele mamare, ovariene şi uterine.

Prezentându-şi studiul la conferinţa anuală a Societăţii europene de reproducere umană şi embriologie, organizată la München, Humberto Scoccia, de la Universitatea din Illinois, din Chicago, a insistat asupra "puterii datelor statistice". El a spus că situaţia "la nivel global este liniştitoare", însă a adăugat că pacientele trebuie monitorizate în continuare, având în vedere că majoritatea participantelor la studiu erau relativ tinere şi că acestea ar putea încă dezvolta un cancer în viitor.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă