Pe masura ce mugurii verzi ai redresarii economice, pe care multi i-au detectat in primavara, au cam inceput sa se ingalbeneasca, apar si intrebarile: a esuat politica de resuscitare a economiei printr-un pachet stimulativ masiv? S-a dovedit oare gresita abordarea keynesianista, acum ca a fost testata in practica?
Dar aceste intrebari ar avea sens doar in masura in care respectiva doctrina keynesianista ar fi fost cu adevarat testata. Avem acum nevoie de inca o injectie cu o doza de stimulente fiscale. Daca nu va fi administrata, vom asista la o perioada si mai lunga in care economia va opera sub capacitate si va genera un somaj ridicat.
Administratia Obama pare surprinsa si dezamagita de cotele mari si dinamica ridicata a somajului. Nu ar trebui sa fie. Tot ce se intampla acum era perfect previzibil. Adevarata masura a succesului stimulentelor nu este nivelul actual al somajului, ci nivelul pe care somajul l-ar fi atins daca stimulentele NU ar fi fost aplicate. Administratia Obama stia din totdeauna ca va crea trei milioane de locuri in plus fata de numarul existent in situatia neaplicarii pachetului stimulativ. Problema este ca socul resimtit de economie din cauza crizei financiare a fost atat de puternic incat nici macar pachetul lui Obama, asa imens cum pare, nu a fost suficient.
Mai exista insa o problema: in SUA, doar un sfert din cele aproape 800 miliarde dolari alocate stimulentelor era prevazut a se fi cheltuit in acest an, iar cheltuirea a fost un proces lent si dificil chiar si pentru proiectele gata sa inceapa. Statele din componenta SUA s-au confruntat intre timp cu pierderi masive de venituri, care depasesc 200 miliarde dolari. Cele mai multe dintre ele sunt obligate, prin constitutiile lor, sa functioneze cu bugete echilibrate, ceea ce inseamna ca respectivele state sunt acum nevoite fie sa creasca taxele, fie sa taie din cheltuieli – un impuls negativ, care contracareaza, cel putin in parte, actiunea pozitiva a guvernului federal.
In paralel, aproape o treime din pachetul stimulativ a fost destinata finantarii reducerilor de impozite, despre care abordarea keynesianista a prezis corect ca vor fi ineficiente. Gospodariile, impovarate de datorii si asistand la diminuarea economiilor lor si la inrautatirea perspectivelor de angajare, au cheltuit doar o mica parte din reducerile de impozite.
In SUA si in alte parti, o mare parte a atentiei s-a concentrat pe insanatosirea sistemului bancar. Asemenea masuri sunt necesare, dar nu suficiente pentru a genera o crestere robusta. Bancile nu vor da credite cand economia e pe butuci, iar familiile vor fi rezervate in a le cere – cel putin in ritmul sustinut in care o faceau inainte de criza. Atotputernicul consumator american era motorul cresterii globale, dar acest motor va continua sa dea rateuri chiar si dupa ce bancile s-au insanatosit. Intre timp, va mai fi nevoie de un fel de stimulent guvernamental.
Unii sunt ingrijorati de datoria nationala, aflata in crestere. Dar daca un nou pachet stimulativ va fi bine gandit, iar banii se vor cheltui pe active, pozitia fiscala si cresterea viitoare vor putea capata chiar mai multa consistenta.
E o greseala sa ne uitam doar la pasivele unei tari fara sa luam in calcul activele ei. Desigur, acesta este si un argument impotriva planurilor prost concepute de salvare a unor banci, de tipul celor practicate in America si care au costat contribuabilul american miliarde de dolari, din care cea mai mare parte nu va mai fi niciodata recuperata. Datoria nationala a crescut, iar guvernul nu are cu ce sa o contrabalanseze in partea de active a bilantului. Dar nu trebuie sa confundam sanatatea economica a unei companii cu un stimulent economic keynesian.
Cativa (nu multi) se tem ca aceasta explozie de cheltuieli guvernamentale va genera inflatie. Dar problema imediata ramane mai curand deflatia, avand in vedere somajul masiv si excesul de capacitate. Daca economia isi va reveni mai bine decat anticipez eu, se poate renunta la cheltuieli. De fapt, daca urmatoarea runda de stimulente este dedicata stabilizatorilor automati – cum ar fi compensarea pierderilor in veniturile statelor din SUA – si economia isi revine, cheltuielile nici nu vor mai fi operate. Aici nu riscam cine stie ce dezavantaje.
si totusi, exista temeri ca asteptarile inflationiste ar putea duce la cresterea pe termen lung a dobanzilor, contrabalansand din nou beneficiile stimulentelor. Din acest punct de vedere, autoritatile de politica monetara trebuie sa fie vigilente si sa continue interventiile lor "nonstandard" – adica gestiunea ratei dobanzii atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.
Toate politicile comporta riscuri. Daca nu ne pregatim acum pentru al doilea set de stimulente, riscam o economie si mai slaba – cu bani care nu vor fi acolo unde e nevoie de ei. Stimularea unei economii dureaza, asa cum ne arata si dificultatea cu care Administratia Obama cheltuieste ce a alocat; efectul deplin al acestor eforturi ar putea fi resimtit, asadar, abia peste o jumatate de an.
O economie mai slaba inseamna mai multe falimente, mai multe ipoteci neplatite si somaj mai ridicat. Chiar daca facem abstractie de suferinta umana, si tot ne-am putea confrunta din aceste cauze cu probleme mai mari pentru sistemul financiar. si, dupa cum am constatat, un sistem financiar mai slab inseamna o economie mai slaba, pentru a carei salvare de la catastrofa va fi nevoie din nou de mai multi bani. Daca incercam sa ne zgarcim si sa nu cheltuim acum, riscam sa fim nevoiti sa platim mult mai mult ceva mai tarziu.
Administratia Obama a gresit cerand un pachet stimulativ prea mic, mai ales dupa ce a facut compromisuri politice care au redus eficienta pachetului fata de potentialul sau. A mai comis inca o greseala concepand un plan de salvare a bancilor prin care a dat prea multi bani in conditii prea favorabile si cu prea putine restrictii tocmai acelora care au creat haosul – o politica prin care a cam taiat apetitul contribuabilului pentru mai multe cheltuieli. ar asta e deja politica. Economia e mai clara: lumea are nevoie ca toate tarile industriale avansate sa-si asume o noua runda de cheltuieli de stimulare. Asta ar trebui sa fie una dintre temele centrale ale urmatoarei intalniri G-20 de la Pittsburgh.
