Vizitarea Târgului Ambiente (Frankfurt, 10 – 14 februarie) este fără îndoială energizantă, mai ales că actuala ediţie s-a dovedit un succes, atât în ceea ce a privit participarea companiilor, numărul de vizitatori şi designerii prezenţi, cât şi prin faptul de necontestat că trasează tendinţele şi moda pe anul în curs în domeniul home&deco.
Aşa cum au declarat organizatorii, deşi ne aflăm în plină perioadă de criză, ediţia actuală a târgului, cel mai mare din lume în domeniul bunurilor de larg consum, a depăşit sub toate aspectele pe cele anterioare, demonstrând în mod evident interesul uriaş al consumatorilor pentru obiecte, decoraţiuni şi accesorii pentru casă. Astfel, viitorul prezintă un plus de optimism, acest lucru reieşind şi din tendinţele prefigurate cu această ocazie şi definite prin interioare mai colorate şi mai destinse.
4.534 expozanţi din 87 de ţări (un incredibil grad de internaţionalizare) şi 330.000 mp de spaţiu expoziţional sunt fapte care vorbesc de la sine despre dimensiunile târgului. Nu mai puţin important este şi faptul că tot acest spaţiu expoziţional este deja reţinut pentru ediţia viitoare, organizatorii anunţând că se vor concentra pe aspectele calitative, nemaiavând în vedere dezvoltările cantitative.
Interioarele colorate şi destinse, culorile estivale, materialele textile naturale, suprafeţele mate, modelele în dungi, inspiraţia etnică, mobilierul multifuncţional, broderiile, inovaţia şi calitatea sunt câteva dintre tendinţele care s-au remarcat.
Living, dining, giving au fost în continuare pilonii reprezentativi ai târgului, demonstrând în acelaşi timp înclinaţia clară spre lifestyle. De la tacâmuri şi veselă la pernuţe, lumânări şi porţelan avem nevoie în traiul de zi cu zi de o multitudine de lucruri şi obiecte care ne fac viaţa mai uşoară şi mai comodă, important fiind şi cum acestea se integrează din punct de vedere estetic în ambientul locuinţei.
Tot mai multe obiecte pentru casă şi decoraţiuni reprezintă idei bune pentru cadouri. Fie că reprezintă o podoabă sau un accesoriu, acestea energizează şi transmit sentimente. Multe dintre propunerile de cadouri sunt podoabe sau accesorii vestimentare, la ediţia din anul acesta în centrul atenţiei fiind bijuteriile.
Puteţi obţine răspunsuri experte la întrebările şi problemele dvs.: ion.diamandi@romanialibera.ro