Steve Jobs este, fără îndoială, cea mai cunoscută figură din cadrul companiei Apple, dar succesul companiei se datorează, în mare parte, designului inedit al produselor. Pentru asta, compania Apple îi poate mulţumi lui Jonathan Ive, designerul principal, care se ocupă de aspectul produselor, relatează news-republic.com.
Ive, un britanic de 44 de ani, l-a ajutat pe Jobs să aducă pe picioare compania Apple din pragul unei crize financiare cu ajutorul computerului iMac, ale căruit modele originale erau în culori vii, pe vremea când culorile neutre dominau lumea calculatoarelor. Mai târziu, el a ajutat la trasformarea Apple într-un gigant pe piaţa gadgeturilor cu ajutorul iPod-ului, iPhone-ului şi, mai nou, al iPad-ului.
Acum că Steve Job s-a retras de la conducerea companiei, presiunea va cădea pe umerii lui Ive, care va trebui să se asigure că Apple va rămâne, în continuare, liderul de pe piaţa dispozitivelor electronice.
Ive, „Jony” pentru prieteni, a condus echipa de design a companiei Apple de la mijlocul anilor 90. A lucrat în strânsă legătură cu Jobs şi a devenit un model pentru cei care îi vor urma. Produsele create de el au un design elegant şi atrăgător, cu colţuri rotunjite, butoane puţine, suprafeţe din aluminiu finisat şi sticlă.
Mândria companiei pentru munca sa este evidentă în ambalajul produselor. În fiecare cutie pentru iPhone, spre exemplu, se regăseşte mesajul: „Designed by Apple in California”. Şase dintre proiectele lui Ive, inclusiv iPod-ul original, fac parte din colecţia Muzeului de Artă Modernă din New York.
Oamenii care au lucrat cu Ive îl descriu ca fiind umil şi amabil, tăcut şi timid, dar şi încrezător, muncitor şi „de-a dreptul genial”. Datorită lui, toate produsele trebuie să aibă acum un design mai atrăgător pentru ca oamenii să le cumpere. Oamenii s-au obişnuit cu eleganţa şi frumuseţea produselor concepute de el.
Designul, dar şi aplicaţiile software care fac produsele uşor de folosit, sunt o parte crucială în deosebirea produselor Apple de cele ale competitorilor. Apple nu a făcut primul music player sau smartphone, dar a întrecut competiţia în ceea ce priveşte crearea unui design mai atrăgător şi a unei programări mai accesibile.
Jonathan Ive a studiat designul la Politehnica Newcastle (acum Universitatea Northumbria) în Newcastle, Marea Britanie. După terminarea studiilor, el a fost co-fondatorul unei companii de design numită Tangerine, cu sediul în Londra. Prin intermediul acestei companii, el a ajuns să lucreze cu Apple pentru prima dată.
În 1992, şeful departamentului de design din cadrul companiei Apple de la vremea aceea, Robert Brunner, l-a angajat pe Ive ca designer principal. Thomas Meyerhoffer, care a lucrat ca subaltern al lui Ive la Apple în anii 90, crede că Ive a venit pentru că el a înţeles că Apple era diferită de alte companii de calculatoare.
„A venit la Apple pentru a duce compania mai departe,” a afirmat Meyerhoffer.
După o lungă perioadă marcată de conflicte interne, Apple a venit cu un concept care a creat vâlvă pe piaţa calculatoarelor, atunci când a introdus pe piaţă coloratul iMac. La vremea aceea, majoritatea calculatoarelor erau albe, negre sau bej, aşa că nu este de mirare că iMac-ul, cu formele sale rotunjite şi culorile atrăgătoare a devenit imediat un produs iubit de cumpărători. În primul weekend de după lansare se vânduseră 150.000 de produse, iar până la sfârşitul anului Apple a vândut 800.000 de iMac-uri.
Don Norman, care a lucrat ca vice-preşedinte al unui grup din cadrul companiei în anii 90 a spus că Ive avea idei bune „pe rafturi” şi avea nevoie de Steve Jobs să le „ia de pe rafturi”. „Jony a fost întotdeauna Jony – genial,” a afirmat Norman. „Dar el avea nevoie ca Steve Jobs să îi spună ‘Fă asta să se întâmple’,” a mai adăugat acesta.