Organizatia PNL Navodari este framantata, de mai multa vreme, de convulsii care au culminat, la inceputul saptamanii, cu demisia liderului local, stefan Galbau. Viceprimarul orasului a declarat ca nu mai poate ramane in partid in conditiile in care asupra sa se exercita presiuni. Conducerea judeteana are alta strategie pentru Navodari pe care intentioneaza sa o puna in practica prin actiunile organizatiei locale. Pe de alta parte, stefan Galbau si oamenii care sunt alaturi de el considera ca li s-a facut o nedreptate liberalilor care au muncit in campania pentru alegerile locale alaturi de democrati, cu care au reusit sa castige primaria. Nu mai este pentru nimeni un secret faptul ca relatia dintre primarul democrat, Tudorel Calapod, si viceprimarul liberal stefan Galbau nu mai este de actualitate. In conditiile in care Alianta D.A. nu mai exista, ar fi fost normal ca si cea dintre reprezentantii celor doua partide sa se aseze pe cu totul alte coordonate. Inca din momentul in care a fost desemnat viceprimar, stefan Galbau a declarat ca nu are nimic de impartit cu edilul orasului. Atentia celor doi s-a concentrat asupra dezvoltarii localitatii, iar realizarile vorbesc de la sine. Mai mult chiar, Galbau sustine ca alegerile de anul viitor vor demonstra ca munca nu a fost in zadar. Impreuna cu stefan Galbau au plecat alti doi consilieri locali. Viceprimarul a fost urmat de majoritatea membrilor organizatiei care nu sunt de acord cu modul in care conducerea filialei Constanta a PNL a abordat problema. Demisia liderului liberalilor de la Navodari va avea, probabil, consecinte ce se vor manifesta in activitatea viitoare a organizatiei. Conducerea judeteana a PNL trebuie sa gestioneze o situatie de criza prin identificare unor solutii care sa nu afecteze viitoarea activitate a partidului.