"Project Space" (actiune H.Arta, in cadrul programului Spatiul Public Bucuresti) a gazduit o conferinta a lui Emil Moise, "scolile publice din Romania: instrumentele Bisericii pentru perpetuarea discriminarii de gen", in care a prezentat ideile dintr-un studiu mai vechi de-al lui, "Interpetarea Bibliei, sursa a discriminarilor in practica religioasa", in care face o analiza comparativa a felului cum este tratata femeia in Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica si o biserica protestanta (Cultul Adventist de ziua a saptea). Concluzia e ca, in ritualuri si discursurile care le justifica, Biserica Ortodoxa discrimineaza cel mai mult femeia, Biserica Romano-Catolica ceva mai putin, iar Cultul Adventist aproape deloc. Profesorul Moise a devenit un personaj mediatic in calitate de factor declansator al scandalului scoaterii icoanelor din institutiile publice de invatamant: a facut plangere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii fata de cvasi-ilegalitatea prezentei icoanelor in aceste spatii – si obtinand castig de cauza, CNCD spunand ca icoanele pot fi lasate pe pereti doar in timpul orelor de religie.
La ortodocsi, sotul trebuie sa-si alunge sotia adultera
Pentru inceput, Emil Moise ia in discutie casatoria. Formula preoteasca accentueaza asupra superioritatii barbatului, care trebuie "sa fie capul femeii", iar femeia sa se plece in toate barbatului sau", ceea ce face ca relatia celor doi sa nu fie simetrica de la bun inceput. Tratamentul diferentiat se pastreaza si mai incolo, fiindca "Pravila Bisericeasca" trateaza adulterul diferit pentru sexe – "Nicaieri nu s-a oranduit ca femeia sa se desparta de barbatul necredincios, chiar daca el ar fi desfranat, ci sa rabde pana la sfarsit". Pentru femei consecintele sunt mai grave – "Sotul trebuie sa alunge pe sotia sa preacurva; cel ce va tine o femeie preacurva este un om fara minte si nelegiuit".
Biserica Romano-Catolica nu face diferente intre miri in cadrul ceremonialului de binecuvantare a mirilor, preotul rugandu-se pentru sotie "sa se increada in inima sotului ei, care, vazand in ea o insotitoare egala, partasa la darul vietii, s-o cinsteasca asa cum se cuvine si s-o iubeasca asa cum Cristos si-a iubit Biserica". Inegalitatile dintre sexe se insinueaza insa in "Liturghia Cuvantului", care are loc inainte de cererea consimtamantului in casatorie, in cadrul careia e recomandat pentru citire un fragment din Vechiul Testament unde se mentioneaza ca "o femeie tacuta este un dar al lui Dumnezeu si nimic nu este mai de pret decat o femeie cuminte". Biserica Adventista trateaza cel mai putin diferentiat mirii – asta daca nu cumva "cuvintele de ocrotire" ale miresei lasa loc pentru consideratii sexiste – "Dorintele miresei trebuie sa fie in primul rand, si dupa aceea a mirelui", iterand mitul fragilitatii/inferioritatii femeii. Juramantul de credinta este insa complet epurat de sugestii de gen, semanand cu acela de la cununia civila.
"Sangele spurcat al femeilor lahuze"
Botezul e, dupa Emil Moise, alta sursa de inegalitati de gen, din care iarasi Biserica Ortodoxa iese cea mai sifonata: in cadrul ritualului, baietii sunt dusi in altar, iar fetele doar pana la "usile imparatesti"; o sursa de discriminare conexa botezului e tratamentul bizar aplicat lahuzelor, practica bisericeasca interzicand femeii care tocmai a nascut sa intre in biserica pana ce nu i s-au citit "Moliftele de curatire" care "o curateste pe femeie de intinaciunea cea trupeasca" – idei care agita fantasma "sangelui spurcat", a caracterului profan al femeilor. Biserica Romano-Catolica nu privilegiaza baieteii de fetite la botez, iar mamele nu sunt socotite spurcate fiindca au nascut, din contra, preotul adresandu-li-se la botez in felul urmator: "Binecuvanteaza aceasta mama, insoteste cu bunatatea ta pe acest tata". La Adventistii de ziua a 7-a botezul are loc nu la nastere, ci dupa ce au depasit perioada primei copilarii, iar ceremonia se desfasoara in conditii similare atat pentru baieti, cat si pentru fete. Ceremonia inmormantarii se practica, in toate cele trei confesiuni, intr-un mod nediscriminatoriu.
Concluzia conferintei e ca exista argumente pentru a sustine ca Bisericile crestine, si in special Biserica Ortodoxa, au, pe anumite zone, o viziune discriminatorie asupra femeii. Cum scoala este prin lege spatiul in care nu se discrimeaza, orele de religie si icoanele devin indirect vehicule ale promovarii unei ideologii implicit sexiste – un argument in plus pentru a le scoate din programa scolara.
In mod ciudat, prezumtia de cauzalitate intre sexismul religiilor in discutie si sexismul membrilor ei nu se reflecta in ultimul Barometru de gen facut pe Romania, unde clasamentul prejudecatilor sexiste se prezinta in felul urmator – cele mai multe prejudecati de gen apar la Biserica Romano-Catolica, la mijloc se afla sustinatorii Bisericii Ortodoxe, al caror nivel de sexism este la acelasi nivel cu al mediei populatiei si, in fine, simpatizantii Bisericilor Neoprotestante, care vad cele mai putine inegalitati intre femei si barbati. Ortodocsii stau asadar mai bine decat catolicii. La aceasta situatie Emil Moise nu are o explicatie, dar are, in acelasi timp, onestitatea sa n-o ascunda, deschizand conferinta cu prezentarea concluziilor Barometrului de gen.
