Suspiciuni pe piaţa gazelor: o parte din facilităţile de care au beneficiat companiile din grupul InterAgro ar fi limitat accesul populaţiei la gazele din producţie internă, deci mai ieftine. Ioan Niculae este, totodată, anchetat de DNA în dosarul finanţării campaniei lui Mircea Geoană, fiind suspectat că ar fi dorit să influenţeze numirile viitorilor şefi de la Romgaz şi Transgaz.
Ioan Niculae, patronul grupului InterAgro, a fost în ultimii cinci ani unul dintre principalii beneficiari ai facilită-ţilor la achiziţia de gaze naturale pentru combinatele de îngrăşăminte pe care le controlează. În plus, companiile din grup au acumulat datorii restante de peste 350 milioane lei către Romgaz – ceea ce a însemnat o subvenţie mascată suplimentară pentru afacerile private ale afaceristului. Totuşi, un război tăcut a fost declanşat în acest an între autorităţi şi afaceristul Ioan Niculae. Guvernul a exclus firmele din grupul InterAgro de la facilităţile pentru preţul gazelor. Eforturile sale de a păstra o relaţie privilegiată cu Romgaz sunt cercetate acum de procurorii anti-co-rupţie.
DNA l-a prins pe preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, solicitându-i lui Niculae un milion de euro pentru campania electorală a lui Mircea Geoană din 2009. Patronul InterAgro a fost de acord să ofere aceşti bani dacă, în condiţiile în care Geoană ar fi devenit preşedinte, el ar fi avut un cuvânt de spus în numirea viitorului ministru al Economiei şi al directorilor Romgaz şi Transgaz. În dosar a mai fost audiat ca martor şi Viorel Hrebenciuc. Surse judiciare au declarat pentru RL că şi alţi lideri PSD sunt în vizorul procurorilor pentru modul în care s-au strâns bani pentru campaniile electorale ale partidului. Potrivit aceloraşi surse, Ioan Niculae se mai află în vizorul procurorilor şi pentru modul în care firmele sale au beneficiat constant de facilităţi la preţul gazelor în ultimii cinci ani.
Excluderea
Afacerile lui Niculae au primit o grea lovitură în iunie anul acesta, când Guvernul a schimbat regulile pentru stabilirea costului unitar al gazelor. Decizia a fost luată după îndelungi negocieri cu FMI. În cele din urmă, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care doar populaţia şi producătorii de energie termică mai primeau, timp de nouă luni, facilităţi la preţul gazelor. În schimb, ceilalţi consumatori industriali, inclusiv firmele lui Niculae, au fost puşi să plătească mai mult, prin creşterea ponderii gazelor de import în coşul pe baza căruia se stabileşte preţul final.
Măsurile de sprijin au culminat, în mai 2009, cu facilitatea ca producătorii de îngrăşăminte, câteva CET-uri şi două combinate din grupul ArcelorMittal să poată cumpăra gaze naturale doar din producţia internă, mult mai ieftine decât preţul pieţei la care cumpărau ceilalţi consumatori industriali. Cu cele cinci companii ale sale, incluse în categoria consumatorilor interuptibili, Ioan Niculae a fost principalul beneficiar al măsurii guvernamentale. Preţul pieţei includea atunci un amestec între gazele din producţia internă, mai ieftine, şi cele importate din Rusia, mult mai scumpe.
Facilitatea cumpărării gazelor doar din producţia internă a fost acordată de Guvern, prin Ministerul Economiei, sub mandatele lui Adriean Videanu şi Varujan Vosganian.
Preţ decontat de populaţie
O analiză realizată de Ministerul Economiei în octombrie 2010 demonstra că ajutorul acordat producătorilor de îngrăşăminte îi afectează puternic pe ceilalţi consumatori, în special populaţia. Efectul facilităţilor era creşterea ponderii importurilor în coşul gazelor vândute, majorând preţul final pentru populaţie.
În plus, ajutoarele acordate celor câteva companii creau dificultăţi în realizarea programului de înmagazinare a gazelor din producţia internă, iar diferenţele trebuiau acoperite din import, tot la costuri substanţial mai mari. Ca urmare, ministrul Economiei, Ion Ariton, a propus Guvernului să nu mai prelungească facilităţile acordate după data de 31 octombrie 2010.
Opt luni mai târziu, Guvernul, la presiunea FMI, inversează raporturile: populaţia primeşte un preţ mai bun, iar companiile neimplicate în producerea de energie termică sunt puse să achite o factură mai mare la preţul gazelor.
Ordonanţa Guvernului din iunie 2011, care reglementa această situaţie, a fost respinsă, în mod ciudat, de Senat, iar acum este aproape de votul final în Camera Deputaţilor.
