7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialStaţiunile familiştilor

Staţiunile familiştilor

În Jupiter, turiştii pot face fitness direct pe plajă. La Cap Aurora, se pot caza chiar în vecinătatea acesteia.

Inclusă în circuitul turistic la începutul anilor ’70, Jupiter este o staţiune încă primitoare, cu hoteluri moderne şi restaurante spaţioase. Staţiunea este situată într-un cadru natural extraordinar, reprezentat de o faleză, un lac (Tismana) şi chiar de o pădure deasă (Comorova). Turiştii dornici de aventură se pot plimba prin pădure şi se pot odihni la umbra copacilor.

„Venim aici de 15 ani”

Datorită aşezării sale geografice, staţiunea este vizitată mereu de familii cu copii şi de bătrâni în căutare de tratamente pentru reumatism. „Venim aici de 15 ani şi suntem foarte mulţumiţi. Ne place climatul maritim, bogat în aerosoli şi nămolul. De asemenea, am ales mereu această destinaţie pentru că este o zonă liniştită”, ne-au spus Valentina şi George Dobre din Călimăneşti.
Foarte mulţi turişti care vin în Jupiter se înghesuie, zilnic, la termo-masaj cu unde infraroşii şi jad, care costă 10 lei. Cât despre mâncare, aceasta nu este foarte scumpă.

Fitness pe plajă

După masă, turiştii se pot relaxa pe plajă, unde există chiar şi aparate de fitness. Tot în Jupiter există un tobogan acvatic, unde pentru doar 2 lei aceştia îşi pot consuma energia. Spre centru, turiştii au posibilitatea să facă duşuri cu apă caldă, chiar lângă plajă sau îşi pot da în leagăne copiii.

Ce oferă Cap Aurora

La doar o aruncătură de băţ de Jupiter se află Cap Aurora, situată pe o peninsulă. Cap Aurora iese în evidenţă şi datorită falezei, împărţită în numeroase golfuleţe. Această staţiune a fost înfiinţată în anul 1973 şi este considerată cea mai tânără staţiune de la malul mării. Plaja din Cap Aurora nu arată însă la fel de bine precum cea din Jupiter. La mal, nisipul este asezonat cu iarbă, scoici şi PET-uri aruncate de turiştii incapabili să meargă până la cel mai apropiat coş de gunoi. Cu toate acestea, oamenii vin, se bronzează şi inhalează aerul marin timp de câteva ore pe zi. Turiştii au acces direct pe plajă din Cap Aurora. Majoritatea unităţilor hoteliere sunt amplasate la doar câteva zeci de metri de plajă. În ce priveste cazarea, o cameră dublă la hotelul Cristal, spre exemplu, situat chiar în centrul staţiunii, la aproximativ 20 de metri de plajă, costă 140 lei pe noapte. La hotelul Opal, turiştii trebuie să scoată din buzunare 150 de lei pe noapte.

 

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

UE și China nu au ajuns la un acord privind tarifele pentru vehiculele electrice

Discuțiile dintre Uniunea Europeană și China privind tarifele pentru vehiculele electrice (EV) chinezești continuă, dar nu s-a ajuns la un acord, au declarat oficiali...

Emma McKeon, cea mai decorată înotătoare din istoria Australiei, își anunță retragerea la doar 30 de ani!

Emma McKeon, simbol al excelenței în înotul mondial, a decis să își încheie cariera sportivă, după un parcurs impresionant marcat de multiple recorduri și...
Ultima oră
Pe aceeași temă